7.9 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Șomajul tehnic nu mai poate fi acordat după încetarea stării de urgență. Ce pregătesc autoritățile

Cele mai citite

Încheierea stării de urgență ar putea crea probleme în ceea ce privește șomajului tehnic. Practic, statul nu va mai putea susține plata acestor indemnizații după data de 15 mai. Ministrul muncii, Violeta Alexandru, a declarat la Digi24 că se lucrează acum la o un alt plan pentru a rezolva această situație.
Peste 650.000 de români beneficiază luna aceasta de șomaj tehnic. Deși inițial ministrul muncii spunea că banii vor ajunge la angajații aflați în această situație până în 18 aprilie, plățile s-au făcut cu întârziere, dar ministrul a dat asigurări că la începutul săptămânii viitoare toți oamenii vor primi banii. Următoarea tranșă de plată pentru șomajul tehnic se va face în mai, la începutul lunii urmând să fie depuse cererile, iar Violeta Alexandru este convinsă că lucurile vor merge mai bine atunci.
„Angajații nu sunt în război cu angajatorul și nici invers, e o presiune enormă” și pentru unii, și pentru ceilalți, a arătat ministrul muncii, care a recunoscut că mai ales la începutul crizei a primit relatări „tulburătoare” de la oameni în privința experiențelor de comunicare cu angajatorii.
După 15 mai, când se va ridica starea de urgență, plata șomajului tehnic nu se va mai putea face, dar va fi înlocuită cu o altă măsură la care guvernul lucrează în prezent, a spus Violeta Alexandru. Este vorba, mai precis, de un pachet de măsuri, prin care angajatorii și angajații să fie sprijiniți ca să-și reia activitatea după 15 mai.
Sunt măsuri care se vor adresa următoarelor etape și ar putea avea un caracter gradual. Orizontul de timp este discutat de ministru cu sindicatele și patronatele. De exemplu, angajații ar putea reveni în activitate în etape, cu program redus sau într-o formă flexibilă de muncă.
Statul ar putea contribui, alături de angajator, pe baza unui parteneriat, la o formă de susținere financiară, orientându-se către acele sectoare cu potențial. Nu va fi doar un sprijin financiar, ci va fi susținut de măsuri care să susțină reconversia profesională. „Elaborăm și alte măsuri, care se adresează românilor reîntorși în țară, cărora dorim să de oferim oportunități pentru a se angaja în România, respectiv celor rămași fără loc de muncă, nu sunt în șomaj tehnic, li s-a întrerupt activitatea și reprezintă o resursă pe care vrem să o reantrenăm în activitate”, a mai spus Violeta Alexandru.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Polițiștii au demarat acțiunea „Pirotehnic”. Anul trecut 5 sibieni au suferit răni grave din cauza utilizării petardelor

Poliţia Română a demarat la nivel național acţiunea „Pirotehnic”, fiind continuate, și în acest an, activitățile pentru prevenirea oricăror...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect