Ministrul Economiei a declarat într-o emisiune televizată că dorește să sprijine turismul și, totodată, intenţionează să discute cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii pentru a vedea dacă, după data de 15 mai, este posibil să se deschidă terasele în România. El a mai declarat că hotelierii români ar putea beneficia de un pachet de sprijin din partea statului.
„Ne dorim ca, după 15 mai, dar numai într-o discuţie cu Ministerul Sănătăţii, să putem avea cel puţin terase deschise în România. Cred că fiecare dintre noi îşi doreşte să iasă la o terasă, să bea o cafea, să se uite la natură, dar asta va trebui să discutăm cu Ministerul Sănătăţii să vedem dacă este posibil acest lucru. Vor trebui respectate anumite norme. Azi am primit un mesaj de la ministrul Boloş (ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, n.r.), fondurile pentru IMM-uri au crescut la un miliard de euro, erau 750 de milioane. Ne gândim să ajutăm hotelierii şi restaurantele din România să se adapteze acestor noi cerinţe prin granturi acordate acestora pentru că este o cheltuială în plus şi noi vrem ca ei să îşi revină foarte repede şi să asigure condiţiile de securitate şi de sănătate eventualilor clienţi”, a subliniat Virgil Popescu.
„Pe zona de turism lucrurile trebuie privite din două perspective. O perspectivă a agenţiilor de turism şi a turiştilor care au plătit avansuri (pentru vacanţe, n.r.) şi care, în momentul de faţă, din diverse motive nu se mai pot duce în aceste vacanţe. Agenţiile au plătit acei bani către hotelierii din afară şi către alte agenţii din afara României. Am dorit să avem o radiografie exactă, să vedem câţi turişti români au plătit avansuri la aceste agenţii iar acele agenţii, dacă au fost de bună credinţă, şi la rândul lor au plătit acele avansuri către hotelieri şi agenţii din afara României. Dorim să ştim valoarea acestor sume care au fost tranzacţionate. Dorim să ne implicăm ca stat în recuperarea sau reprogramarea vacanţelor turiştilor români. Altă parte a industriei turismului sunt hotelurile care au turiştii lor de sine stătători şi care trebuie ajutaţi separat. Sunt convins că hotelierii români îşi vor reveni mult mai repede. Ei ştiu ce au de făcut. Ne gândim la un pachet de sprijin al hotelierilor români”, a anunţat ministrul Economiei. la Realitatea Plus
Ministrul a atras atenţia că sunt informaţii la Ministerul Turismului potrivit cărora există agenţii care ar avea datorii către hotelieri sau către alte agenţii din străinătate pentru pachete turistice de anul trecut şi astfel ar putea folosi criza actuală pentru a masca plăţile de anii trecuţi.
„Agenţiile de turism. Aştept în continuare să văd în acea aplicaţie pe care am realizat-o la nivelul Ministerului Economiei, să vedem exact volumul financiar al banilor primiţi de către agenţii şi ce s-a transferat mai departe. Dorim să vedem cum putem ajuta atât agenţiile cât şi turiştii români. Îmi întăresc apelul ca turiştii români să nu se ducă peste agenţii şi să ceară banii repede înapoi şi să încerce o reprogramare în prima instanţă a acestor vacanţe prin vouchere acordate dar doresc de asemenea ca aceste agenţii să denote o bună credinţă şi să spună dacă banii aceştia i-au trimis mai departe sau dacă nu i-au trimis şi i-au folosit în interes propriu. Avem informaţii la nivelul Ministerului Turismului, prin alte raportări, că anumite agenţii au datorii către hotelierii din afară, către agenţiile din afară încă de anul trecut, pentru pachetele de turism de anul trecut, ori noi nu dorim să încurajăm acest lucru. Nu dorim ca banii turiştilor români să fie folosiţi de către agenţii, să fie rostogoliţi cu datorii şi acum să folosească criza ca un pretext pentru a masca acele neplăţi din anii trecuţi”, a subliniat ministrul citat.
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a lansat săptămâna trecută aplicaţia dedicată operatorilor economici din turism, în vederea inventarierii sumelor achitate în avans, aferente pachetelor de servicii de călătorie şi serviciilor turistice independente încă neexecutate, informează miercuri instituţia.
Aplicaţia poate fi accesată pe platforma https://csu.prevenire.gov.ro/, secţiunea Formulare (Formulare operatori economici din turism). (AGERPRES)