0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Morți misterioase: Bărbați decedați după ce s-ar fi otrăvit cu spirt sau ciuperci

Cele mai citite

Caz tragic în nordul județului Sibiu, în apropierea unui canton din apropierea localității Boian. Doi bărbați din județul Botoșani, de 45, respectiv 51 de ani, angajați la o societate care se ocupă de exploatarea lemnului, au fost găsiți fără suflare în pădure, la o distantă de aproximativ un kilometru.
Primul bărbat a fost descoperit în jurul orei 8, iar al doilea puțin după ora 10. Lângă ambii bărbați au fost găsite și două sticle cu spirt. De asemenea, potrivit unor surse, cei doi le-ar fi spus unor localnici în urmă cu câteva zile că vor să meargă la cules de ciuperci.
Nenorocirea s-a petrecut în noaptea de luni spre marți, corpurile neînsuflețite fiind descoperite marți dimineața. La fața locului a ajuns rapid o echipă complexă de cercetare din cadrul Poliției Mediaș, iar după primele examinări ale celor două cadavre nu au fost descoperite urme de violență pe trupurile celor doi bărbați, omorul fiind exclus în acest caz.
Autopsia care va fi efectuată va stabili cu exactitate cauza decesului. Cele două sticle cu spirt au fost ridicate de anchetatori pentru analize. Aceștia analizează două ipoteze în acest caz, respectiv otrăvire cu spirt sau cu ciuperci. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
„La data de 5 mai 2020, în jurul orei 7.45, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Mediaș au fost sesizați despre faptul că, în apropierea unui canton din extravilanul localității Boian, se află trupul decedat al unui bărbat în vârstă de 45 de ani.
În aceeași dimineață, în jurul orei 10.17, polițiștii au fost sesizați din nou despre faptul că, la o distanță de aproximativ un kilometru față de cantonul în cauză, pe un drum forestier, se află cadavrul unui alt bărbat, în vârstă de 51 de ani. Cei doi bărbați sunt din județul Botoșani și erau angajați ai firmei de exploatare a lemnului care acționa în zona cantonului din extravilanul localității Boian.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, pe trupurile celor doi nu au fost constatate urme de violență. Decedații au fost preluați de Serviciul de Medicină Legală Sibiu pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzelor care au condus la deces. În ambele cazuri, cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Mediaș sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect