2.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Două mașini de poliție au urmărit un bărbat care conducea fără permis

Cele mai citite

Polițiștii sibieni au descoperit, joi seara, doi bărbați care s-au urcat la volan fără permis de conducere, respectiv sub influența alcoolului.
Joi seara, în Rășinari, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr au observat în trafic un autoturism condus de un bărbat din Prislop, despre care polițiștii bănuiau că nu are permis de conducere. În aceste condiții, polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului, urmărire ce a fost efectuată de două echipaje de politie, fiind utilizate semnale regulamentare acustice și luminoase de oprire a vehiculului.
Bărbatul care conducea autoturismul a oprit iar în urma verificărilor efectuate, suspiciunea polițiștilor a fost confirmată. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, domiciliat în Prislop, conducea mașina fără a deține permis de conducere. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.
Tot joi seara, pe Drumul Național 1, în comuna Porumbacu de Jos, polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos au oprit pentru control în trafic un autoturism.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul, un bărbat în vârstă de 45 de ani, domiciliat în Avrig) se afla sub influența băuturilor alcoolice, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,83 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Ucigașul din Rășinari, reținut pentru 24 de ore

Bărbatul acuzat de omorul din Rășinari a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect