Autoritățile au reacționat vizibil la decizia Curții Constituționale a României, care a declarat neconstituțională OUG 34/2020, care stabilea amenzile din starea de urgență, dar și OUG 1/1999, care prevede aceste contravenții.
Potrivit informațiilor oficiale transmise de Prefectura Sibiu, poliția a mai dat ieri, 7 mai, 16 sancțiuni cu amenzi în valoare de 12.840 de lei, din care 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, 13 sancțiuni contravenționale pentru alte fapte în context COVID 19.
Un calcul simplu ne arată că media amenzilor a coborât la 800 de lei, în comparație cu 1.500 – 200 de lei înainte de decizia CCR. Mai mult, jandarmii nu au mai dat nico amendă în ziua de 7 mai, față de zilele anterioare când erau aplicate amenzi de mii de lei zilnic.
Prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu, a declarat că „până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR, structurile de ordine publică aplică normele legislative în vigoare”.
De asemenea, un răspuns primit de la Grupul de Comunicare Strategică face trimitere la art. 147 din Curtea Constituțională: „(1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.
Articolul 28 din OUG 1/1999, care a fost declarat neconstituțional, prevede că încălcarea dispozițiilor referitoare la starea de urgență constituie contravenții și se pedepsește cu sume cuprins eîntre 100 și 5.000 lei. OUG 34/2020, care a modificat și completat această OUG anterioară, majora aceste sume la 200 – 20.000 lei.