-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

S-a instituit starea de alertă. Care sunt restricțiile impuse de Comitetul pentru Situații de Urgență

Cele mai citite

Guvernul României a instituit starea de alertă, pentru 30 de zile, anunțând și măsurile de protecție ce vor fi impuse în această perioadă. Obligativitatea purtării măștii în spațiile publice închise, interdicția de deplasare între localități, și carantina pentru persoanele care intră în țară sunt principalele restricții.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prezidat de Ludovic Orban,  a anunțat instaurarea stării de alertă în această seară, pentru 30 de zile, cu impunerea unor măsuri de restricțioanre a circulației și de respectare a unor reguli de protecție. Începând din 15 mai, purtarea măștilor de protecție este obligatorie în spații publice închise. De asemenea, persoanele care vin din străinătate vor fi isolate la domiciliu împreună cu familia. Terasele vor rămâne închise și după 15 mai, până la reevaluarea situației.
Măsuri anunțate de Raed Arafat:
– din 15 mai 2020, în spațiile comerciale, în mijloacele de transport, la locul de muncă, se instituie obligativitatea purtării măștilor de protecție.
– Instituțiile publice și operatorii privați au obligativitatea organizării muncii. Să ia măsuri pentru asigurarea triajului epidemiologic, dezinfectarea obligatorie a mâinilor, decalarea programului de lucru pentru entitățile cu peste 50 de salariați, astfel încât terminarea programului să se desfășoare la intervale de o oră, pe parcursul a trei ore.
– Accesul organizat astfel încât să fie 4 metri pătrați și 2 metri distanță între clienți și persoanele din magazine.
– Cine are 37,3 grade Celsius temperatură nu poate intra.
– Suspendată servirea mesei în localuri, restaurante, cafenele, terase. Sunt exceptate, ca și înainte, activitățile de preparare a hranei și comercializare a băuturilor alcoolice și non-alcoolice acolo unde nu este nevoie intrarea în incintă.
– Rămân închise mall-urile. Sunt exceptate activitățile de vânzare a produselor electronice, electrocasnice, magazinele care au acces din exterior și au întreruptă comunicarea cu restul magazinelor.
– Se suspendă transportul rutier internațional de persoane prin servicii regulate pentru toate cursele efectuate către Spania, Germania, UK, Belgia, Țările de Jos, Turcia până pe 1 iunie.
– Se reia activitatea cabinetelor stomatologice pentru cazurile care nu sunt urgente.
– Se reia asigurarea asistenței medicale ambulatorii care nu sunt urgente, cu condiția organizării astfel încât consultațiile să nu presupună ca pacienții să aștepte.
– Se instituie din 15 mai, pentru toate persoanele care vin din străinătate, măsura izolării la domiciliu, împreună cu familia. Pentru cei care nu pot face acest lucru sau nu vor să-și expună familia, pot solicita carantinare instituționalizată din partea autorităților.
– Carantinările instituite pe timpul stării de urgență, care nu au fost ridicate, se mențin în continuare. – Se mențin închiderile unor frontiere de stat, cu excepția circulației lucrătorilor transfrontalieri și a traficului de marfă.
– Din 15 mai, este permisă circulația în afara locuinței, în interiorul localităților, în grupuri mai mici de 3 persoane, fără declarații.
– Se pot redeschide parcurile, cu excepția locurilor de joacă pentru copii.
– Se poate ieși din localitate pentru deplasare în scop profesional, scop umanitar, realizare de activități agricole, deplasare pentru administrarea unei proprietăți din altă localitate, deplasare pentru programe din centre de tratament, deplasare pentru îngrijirea unei rude sau a unei persoane aflate în întreținere, decesul unui membru al familiei.
-Se menține măsura suspendării cursurilor, iar din 2 iunie se pot face activități de pregătire pentru examene.
Reamintim că, potrivit legii adoptate de Parlamentul României, instituirea stării de alertă pe tot teritoriul țării trebuie încuviințată de parlament.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect