11.3 C
Sibiu
luni, octombrie 28, 2024

eveniment

Mii de vizitatori în muzeele Sibiului, în primele zile după redeschidere

Publicitate

Cele mai citite

Mii de vizitatori au trecut pragul muzeelor sibieni, în primele zile ale redeschiderii. De exemplu, Muzeul ASTRA a înregistrat în primul weekend, respectiv în perioada 15-17 mai, 2.677 de vizitatori, iar Muzeul Național Brukenthal s-a bucurat în prima zi în care și-a redeschis porțile de vizitatori din Sibiu, din țară, dar chiar și de peste hotare, respectiv din Marea Britanie.
 
Muzeul ASTRA, care s-a redeschis vineri, 15 mai, a avut un weekend plin. Potrivit conducerii CNM ASTRA, au fost trei zile în care vizitatorii s-au plimbat printre monumentele expuse în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, fără incidente și respectând normele sanitare impuse de Institutul Național de Sănătate Publică.
„De când a fost instaurată starea de urgență și apoi cea de alertă în România, ne preocupă toate normele de prevenire a coronavirusului COVID-19. Această preocupare a devenit o responsabilitate pentru noi, Muzeul ASTRA, mai ales în contextul redeschiderii. Angajații noștri au fost instruiți și au primit măști și dezinfectant, iar la intrarea în muzeu au fost montate panouri din plexiglas la casierii și distanțiere. De asemenea, am promovat prin campanii online, pe social-media, modul în care ar trebui să se efectueze o vizită responsabilă, în condiții de siguranță, la Muzeul ASTRA. Am observat în muzeu vizitatori care respectau regulile de distanțare socială pe alei, iar la intrarea în Muzeu țineau cont de acele marcaje autocolante. Vreau să reaccentuez faptul că am ținut cont în abordarea noastră post-stare de urgență de un chestionar online adresat vizitatorilor noștri. De altfel, dialogul este foarte important în această perioadă în care românii merită să fie bine informați, dar și să aibă parte de o relaxare mult așteptată. Noi, Muzeul ASTRA, am intrat astfel în linia întâi în lupta împotriva COVID-19. Ne preocupă în continuare sănătatea vizitatorilor din Muzeu, dar și a angajaților noștri”, a declarat Ciprian Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA.
Odată cu redeschiderea Muzeului ASTRA, au fost inaugurate aleile senzoriale din Muzeul în Aer Liber. Aceste alei au fost amenajate cu doi ani în urmă, începând cu o partea construită din lemn, iar bucata amplasată în pădure a fost realizată în toamna anului trecut.
De asemenea, toți posesorii de abonamente cu accesul în Muzeul ASTRA trebuie să știe că valabilitatea acestora se va prelungi automat cu perioada echivalentă celei în care instituția a fost închisă. Acest lucru va fi posibil printr-o hotărâre a Consiliului Județean Sibiu.
Muzeul în Aer Liber este deschis zilnic, între orele 8 – 20.
Vizitatori din Marea Britanie, la Muzeul Brukenthal”
Muzeul Național „Brukenthal” s-a redeschis miercuri, 20 mai, pentru că a așteptat ordinul Ministerului Culturii.
„După două luni, timp în care Muzeul Național „Brukenthal” a fost închis, miercuri, pe o vreme ploioasă, am redeschis Palatul Brukenthal”, Muzeul de Istorie și Muzeul de Istorie Naturală. Au fost vizitatori din Sibiu și din Marea Britanie care au respectat normele de vizitare” spun reprezentanții MN „Brukenthal” din Sibiu.
Programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 9 – 13.30 și  14.30 – 17. În intervalul orar 13.30 – 14.30, Muzeul se va închide pentru dezinfecție.
 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ANM a anunțat luni: Cum va fi iarna 2024-2025

Vom avea o iarnă în care temperaturile vor fi în limite normale, iar luna decembrie va aduce ninsori și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya