7.4 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Doi bărbați din Caraș Severin au spart 4 case în construcție din Șelimbăr

Cele mai citite

La nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, proprietarii a patru imobile de pe raza localității Șelimbăr au reclamat faptul că, în cursul nopții de 25/26 februarie, persoane necunoscute au pătruns în locuințele aflate în construcție, de unde au sustras bunuri în valoare totală de 25.000 de lei.
Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar în urma cercetărilor efectuate de către polițiștii șelimbăreni, s-a stabilit că presupușii autori ai faptei ar fi doi bărbați, în vârstă de 26, respectiv 37 de ani, din județul Caraș – Severin.
„Datorită schimbului de informații cu polițiști din cadrul mai multor inspectorate de poliție din țară, s-a stabilit faptul că cei doi bărbați sunt bănuiți de săvârșirea de furturi din locuință în mai multe județe, iar în urma perchezițiilor efectuate de către polițiștii bihoreni la domiciliile unor persoane din județul Caraș – Severin au fost identificate bunuri susceptibile a proveni din furturi comise pe raza județelor Sibiu și Bihor. Mare parte din bunurile reclamate ca sustrase de pe raza localității Șelimbăr au fost astfel recuperate.
La data de 27 mai, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au desfășurat o percheziție la domiciliul suspectului în vârstă de 26 de ani, bărbatul fiind audiat și ulterior reținut de polițiștii sibieni 24 de ore pe bază de ordonanță. De asemenea, la aceeași dată, polițiștii bihoreni au luat măsura reținerii 24 de ore față de bărbatul în vârstă de 37 de ani, bănuit de săvârșirea unor furturi din locuință pe raza localității Sântandrei, județul Bihor.
În cursul zilei de 28 mai, cei doi au fost prezentați instanțelor competente care au dispus arestarea lor preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Polițiștii din Șelimbăr continuă cercetările în acest caz”, explic Elena Welter, purtătorul de cuvînt al IPJ Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Scandalul alegerilor din România ia amploare: CNA cere Comisiei Europene o investigație împotriva TikTok

CNA cere Comisiei Europene să deschidă o investigație împotriva platformei chineze TikTok, pe motiv că “a amplificat conținut electoral...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect