Tânără de 19 ani, din Vâlcea, a amenințat că se aruncă de pe un chioșc din zona Gării Sibiu

Cele mai citite

O tânără de 19 ani, din județul Vâlcea, a amenințat, în cursul acestei dimineți, că se aruncă de pe un chioșc din zona stației CFR Sibiu, de la o înălțime de aproximativ trei metri.

Potrivit Elenei Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, femeia a fost convinsă de un polițist negociator să coboare.
„În cursul acestei dimineți, în jurul orei 07,30, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost solicitați să intervină în zona stației CFR Sibiu, unde o femeie amenința că se arunca de pe un imobil, de la o înălțime de aproximativ trei metri. La fața locului a intervenit un polițist negociator din cadrul I.P.J. Sibiu, care a reușit în scurt timp, aproximativ 15 minute, să o convingă pe femeie să coboare, fără a recurge la gesturi extreme care i-ar pune viața în pericol”, a explicat Welter.
Conform acesteia, tânăra a fost internată la Spitalul de Psihiatrie Sibiu.
La fața locului au intervenit și ISU Sibiu, cu o autospecială de stingere dotată cu o scară culisabilă, și SAJ Sibiu.
Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, în urma discuțiilor, femeia a fost convinsă sa coboare de pe chioșc și a fost transportată la Spitalul de Psihiatrie pentru consult de specialitate.

spot_img
Ultimele știri

Transfăgărășanul se închide temporar. Restricții de circulație pe DN7C, în 1 și 2 septembrie

Circulația rutieră va fi închisă temporar pe Transfăgărășan (DN7C), marți, 1 septembrie, și miercuri, 2 septembrie 2026, în contextul...

Știri pe același subiect