0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Ionuț Georgescu se desparte de CSU: „Poate mă voi întoarce la Sibiu, la un moment dat”

Cele mai citite

A petrecut la Sibiu aproape 2 sezoane, timp în care și-a pus amprenta asupra proiectului CSU Sibiu. Venit dintr-o „tabără adversă”, își amintește că au fost suporteri care la început l-au „blamat”, dar după aproape 2 ani petrecuți la Sibiu, în sânul familiei CSU, a reușit ca prin devotamentul față de valorile clubului, ideile și proiectele creative pe care le-a dezvoltat, să-și atragă de partea lui aprecierea suporterilor, devenind unul de-al casei, de-al familiei galben-albastre.

Ionuț Georgescu a devenit team managerul clubului de baschet CSU Sibiu în august 2018. Acum, pe 2 iulie 2020, a publicat un text pe contul personal de Facebook, anunțând despărțirea de echipa sibiană, nemotivându-și plecarea, dar amintind de momentele frumoase petrecute alături de club. L-am căutat imediat pentru a vedea care sunt motivele și ne-a spus că acestea nu sunt relevante, „întrucât sunt un om care vede partea plină a paharului și sunt bucuros că, după acești 2 ani de zile, pot strânge mâna oricui, ne putem privi în ochi și putem trage concluzia că au fost 2 sezoane în care toate lumea a avut de câștigat”. Cu toate acestea, spune că se află într-un moment în care trebuie să aleagă direcția viitorului său și va începe să analizeze ofertele primite de la alte echipe din sportul românesc.
„În zilele următoare, voi definitiva alegerea în ceea ce privește proiectul final în care mă voi implica în sezonul următor, întrucât am avut oferte din fotbal, handbal și baschet. Sunt oferte pe care le-am ținut cumva în background, fiindcă sincer nu luasem în calcul să le ascult, dar în viață este bine să analizezi toate opțiunile și să cântărești totul atunci când ești pus într-un moment în care trebuie să alegi direcția viitorului tău și ceea ce este mai bine pentru familia ta”, spune fostul team manager al lui CSU Sibiu.

Experiența de la Sibiu, „o călătorie superbă”

Ionuț Georgescu este unul dintre cei mai longevivi oameni de baschet din țară, având o experiență de 15 ani în managementul sportului cu mingea la coș. Pentru el, timpul petrecut la Sibiu a fost cu totul special, atât datorită legăturii dintre fani-club, cât și rezultatelor obținute de echipă în competițiile în care a fost angrenată.
„Ajuns în acest moment, îmi place să mă îndrept asupra călătoriei și nu asupra punctului final. A fost o călătorie superbă în baschet alături de CSU Sibiu în acești 2 ani, o călătorie în care am lăsat ceva în urma noastră, trofee, amintiri, momente cu totul speciale, atât pentru noi cât și pentru suporterii și partenerii noștri. CSU va ocupa un loc special în inima mea de acum încolo și am să susțin spiritul CSU din orice situație aș fi, fiindcă este ceva de care avem nevoie în sportul românesc. Atașamentul pe care fanii îl au față de club este un model de urmat și mi-ar plăcea să văd acest tip de relație și la alte echipe, și în alte sporturi, fiindcă doar așa lumea va înțelege că sportul merită să devină o prioritate națională, atunci când atât de mulți oameni vibrează în jurul său și se lasă purtați de frumusețea lui și ghidați de valorile lui”, descrie Ionuț cei 2 ani petrecuți alături de CSU Sibiu.

În urmă cu 2 ani, lua decizia de a se alătura proiectului CSU Sibiu motivat fiind mai ales de relația specială care se crease între suporteri și echipă.
„Legat de experiența mea la CSU, sunt multe momente care au fost de-a dreptul remarcabile. Cert este că, oferind prima mea declarație, atunci când am spus că vin pentru fani, unii oameni m-au văzut ușor ipocrit. Erau unii fani care mă blamau. Eu fiind în echipa adversă, credeau că n-aș fi avut gânduri de a veni la Sibiu datorită fanilor – nimic mai neadevărat. Mi-am dorit foarte mult să ofer ceva unui club și unui oraș care așteptau performanță de 2 decenii, unor oameni care veneau la sală necondiționat și visau încontinuu asta. De asemenea, au fost foarte multe proiecte nu doar de marketing, ci și de întărire a organizației CSU Sibiu. Pentru mine, experiența vine și în schimbarea de oraș, noi ne-am bucurat pe deplin de acest oraș și nu știu dacă am să mă mut de aici sau dacă familia mea se va muta. Am avut vecini grozavi, mi-am făcut foarte mulți prieteni, au fost niște relații care s-au dezvoltat și s-au întărit și care vor rămâne în timp, indiferent de ceea ce se va întâmpla. Suntem recunoscători pentru asta, eu și familia mea. Noelle, fiica mea, a crescut aici 2 ani, am văzut-o crescând, mergând la grădiniță la Sibiu și am auzit-o folosind „papuci” în loc de „pantofi” și pe „no””, mai spune fostul team manager al lui BC CSU Sibiu.

Colaborarea cu CSU Sibiu, „o onoare”

În sezonul 2018-2019, a reușit să-și vadă echipa cucerind primul trofeu după 20 de ani, jucând prima finală după 20 de ani și câștigând primul meci în cupele europene după mai bine de 20 de ani. Dar nu doar că și-a văzut echipa câștigând, ci, prin aceste performanțe, a reușit, împreună cu colegii, să le aducă un omagiu celor doi mari suporteri galben-albaștri pe care CSU i-a pierdut, Radu Mușoaie și Titi Mitea.
„Sper că, prin contribuția mea, atât cât a fost ea, mi-am câștigat și eu locul în amintirile celor care iubesc echipa. La un moment dat, atunci când planetele se vor alinia și va fi momentul, poate mă voi întoarce la CSU și o să am din nou onoarea de a lupta pentru a aduce un titlu pentru acest club și pentru acest oraș”, spune Ionuț Georgescu.
În lunile de pandemie, a avut timp să se ocupe de compania lui specializată pe management și marketing sportiv, prin care își propune să ajute cât mai multe cluburi să devină modele de sport și business, să își construiască o cultură organizațională corectă pentru a fi un exemplu demn de urmat. Totodată, își va continua colaborarea alături de Real Betis Sevilla, în calitate de scouter reușind deja să transfere primul jucător român acolo.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect