0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” din Copșa Mică a câștigat două proiecte de peste 100.000 de euro

Cele mai citite

Liceul Tehnologic “Nicolae Teclu” Copșa Mică a câștigat, recent, două noi proiecte care vor viza prevenirea abandonului școlar dar și formarea profesională a elevilor unității de învățământ. Rezultatele selecției proiectelor europene de mobilitate, publicate cu o oarecare întârziere din cauza contextului generat de pandemia de coronavirus au îmbogățit portofoliul european al Liceului Tehnologic Nicolae Teclu din Copșa Mică cu două noi proiecte aprobate care se vor desfășura în perioada 2020 – 2022.

Astfel, în domeniul educației școlare, s-a câștigat o finanțare europeană de 35.640 euro pentru proiectul „Formare, motivație, implicare – scut împotriva abandonului școlar”, prin care se urmărește formarea profesională a cadrelor didactice ale școlii, încadrate la nivelurile preșcolar, primar, gimnazial și liceal, prin cursuri europene care vizează strategii de diminuare și combatere a absenteismului și abandonului școlar precum și de îmbunătățire a comunicării și colaborării școală-familie.
În domeniul formării profesionale, proiectul „Formare europeană pentru o carieră de succes” a obținut un buget de 71.048 euro, pentru 28 de elevi, înscriși în clasele a IX-a și a X-a de liceu, calificarea profesională tehnician operator tehnică de calcul. Însoțiți de 4 profesori ai școlii, elevii își vor optimiza pregătirea inițială de specialitate și își vor perfecționa competențele profesionale în domeniul electronică-automatizări, prin stagii de instruire practică efectuate în firme de specialitate din Spania.
Alături de proiectele europene aflate în derulare, proiectul de mobilități profesionale pentru 20 de elevi ai școlii profesionale care se pregătesc în domeniul construcții-instalații respectiv, proiectul de parteneriat strategic cu unități școlare din Spania, Slovenia, Turcia și Polonia (proiecte cu durata prelungită din cauza pandemiei de coronavirus), și prin aceste două noi proiecte, se continuă demersurile unității de învățământ copșene efectuate în scopul îmbunătățirii calității serviciilor educaționale pe care le oferă, prin formarea continuă a personalului didactic la nivel european și certificarea internațională a calificării profesionale a elevilor școlii.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect