Autoritățile au dat publicității cifrele exacte privind situația epidemiei în Sibiu și în țară, până la momentul prelungirii stării de alertă. Statisticile arată că până la acel moment, media de cazuri din Sibiu era de 6, în timp ce la nivel național media zilnică era de 289. Astăzi situația s-a agravat, cu 60 de cazuri într-o săptămână, în județul Sibiu, și mii de cazuri săptămânal, în întreaga țară.
La finalul stării de alertă, în data de 16 iulie a.c. pe teritoriul României erau înregistrate un număr de 35.802 cazuri confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 și un număr de 1988 decese din rândul celor confirmați pozitiv, ceea ce reprezintă 5,55% din totalul persoanelor confirmate. Dintre acestea în județul Sibiu s-au înregistrat un număr de 735 de cazuri, ceea ce reprezintă 2,05% din totalul național de cazuri și 57 de decese, ceea ce reprezintă 7,76% din persoanele confirmate la nivelul județului și 2.87% din totalul deceselor naționale, potrivit datelor transmise de Instituția Prefectului Sibiu.
În perioada stării de urgență, la nivel național au fost înregistrate 16.704 cazuri pozitive și 1081 decese, pe când în perioada stării de alertă precum și cele 3 zile dintre cele două stări au fost înregistrate 19.098 cazuri pozitive și 907 de decese.
Nr.crt | Cazuri/decese | Național | Medie zilnică | Jud. Sibiu | Medie zilnică |
1. | Număr total persoane confirmate | 35.802 | 289 | 735 | 6 |
2. | Număr persoane confirmate în starea de urgență | 16.704 | 278 | 445 | 7 |
3. | Număr persoane confirmate în starea de alertă | 19.098 | 298 | 290 | 5 |
4. | Număr persoane decedate total | 1.988 | 16 | 57 | 0,46 |
5. | Număr persoane decedate în starea de urgență | 1.081 | 18 | 34 | 0,57 |
6. | Număr de persoane decedate în starea de alertă | 907 | 14 | 23 | 0,35 |
Analizând comparativ cifrele, la nivel național în perioada stării de alertă, numărul cazurilor pozitive a crescut cu 14,33% , față de starea de urgență, iar numărul deceselor a scăzut în starea de alertă cu 16% față de starea de urgență.
La nivelul județului Sibiu, numărul cazurilor pozitive a scăzut cu 34,83% în perioada stării de alertă, pe când numărul deceselor a scăzut cu 32,36%, față de starea de urgență.
În perioada stării de urgență în județul Sibiu s-au înregistrat 445 de cazuri ceea ce reprezintă 2.72% din cazurile înregistrate la nivel național, iar în ceea ce privește decesele 3,15% din totalul decese au fost înregistrate în județul Sibiu.
În perioada stării de alertă, în județul Sibiu s-au înregistrat 290 de cazuri pozitive ceea ce reprezintă 1,52% din totalul național, pe când în ceea ce privește decesele în județul Sibiu s-au înregistrat 2,54% din totalul de 907 decese naționale.
„Dragi cetățeni, după cum puteți observa odată cu relaxarea restricțiilor numărul de cazuri la nivel național a crescut semnificativ. Mă bucur că în județul Sibiu, nu s-a întâmplat acest lucru, însă este îngrijorătoare situația cazurilor din ultima săptămână, când am avut un record de cazuri săptămânale, peste 60 de cazuri. Protecția și prevenirea sunt cele mai importante acțiuni pe care fiecare dintre noi trebuie să le facem pentru sănătatea noastră dar și a celor dragi. Fac un apel la responsabilitatea fiecăruia dintre dumneavoastră și vă îndemn să vă protejați!” transmite Mircea Crețu, Prefectul județului Sibiu.