Gaz Metan joacă, sâmbătă seara de la ora 21, pe teren propriu, cu FCSB, în penultima etapă a play-off-ului Ligii I.
La medieșeni revin Marius Constantin și Nasser Chamed care nu au putut evolua etapele trecute din cauza suspendărilor, astfel încât tehnicnaul Dușan Uhrin îi are la dispoziție pe doi dintre cei mai buni jucători ai formației de pe malurile Târnavei Mari. Un alt aspect important evidențiat de antrenorul Mediașului este faptul că cei tineri jucători din lot vor avea posibilitatea să evolueze cât mai mult în partidele rămase.
Dușan Uhrin a spus înaintea partidei cu proaspăta câștigătoare a Cupei României că își dorește să obțină toate punctele puse în joc, lucru care destul de probil după ce finanțatorul FCSB-ului, Gigi Becali, a anunțat că o parte dintre cei mai buni jucători ai bucureștenilor vor fi trimiși mai repede în vacanță. Este vorba despre Florin Tănase, Denis Man, Florinel Coman, Ovidiu Popescu sau Valentin Crețu. Partida dintre Gaz Metan și FCSB este programată sâmbătă seara de la ora 21.
“Nu știu cum va fi meciul cu FCSB, vom folosi jucătorii pe care îi avem la dispoziție. Sunt fericit că jucătorii mai tineri au început să evolueze mai mult. Etapa trecută au făcut o primă repriză foarte bună, în timp ce în a doua s-au făcut multe greșeli. Vor reveni Marius Constantin și Nasser Chamed pentru această partidă. În rest noi ne urmăm calea, ne antrenăm normal.
Bineînțeles că vrem să câștigăm meciul, eu vreau să câștig fiecare joc. În precedentele partide am avut ocazii, nu am reușit să marcăm iar apoi au apărut tot felul de probleme care ne-au forțat să facem schimbări și apoi am pierdut. Trebuie să fim mai concentrați la joc pe durata celor 90 de minute. Nu știu cât de motivați vor fi cei de la FCSB, Gigi Becali vrea ca echipa să câștige fiecare meci, asta e sigur, iar noul antrenor vrea să arate că își merită locul acolo.
Nu cred că vor juca cu rezervele și vor lupta pentru a câștiga. Au jucători foarte buni, cu calitate, asta chiar dacă nu ocupă locul pe care și l-au propus. Sunt bine pregătiți fizic, una peste alta, formează o echipă foarte bună”, a menționat Uhrin în conferința de presă susținută înaintea confruntării cu FCSB.