4.1 C
Sibiu
duminică, februarie 1, 2026

Andrea Pirlo își începe cariera de antrenor

Cele mai citite

Fostul mijlocaș al lui AC Milan, Juventus Torino și Inter Milano revine în iarbă după aproape 3 ani de la momentul când s-a retras din fotbalul mondial. Andrea Pirlo se întoarce de data aceasta ca antrenor, fiind la prima experiență în această postură.
Andrea Pirlo a fost numit antrenor la echipa sub 23 de ani a celor de la Juventus Torino. El se va ocupa de viitorul echipei care a câștigat ultimele nouă titluri în Italia, o parte din ele fiind cu el în teren ca lider și coordonator al jocului ”Bătrânei Doamne”. Pirlo are 41 de ani. El și-a început cariera de jucător la Brescia. După trei ani acolo a trecut la Inter, apoi a fost împrumutat pentru scurt timp la Reginna și înapoi la Brescia, cariera lui urmând o pantă ascendentă din 2001 când a ajuns la AC Milan. Pirlo a avut sezoane grozave în tricoul ”Diavolilor”, urmând ca după să scrie istorie timp de patru ani la rivala Juventus și să-și încheie cariera în Statele Unite ale Americii, la echipa New York City FC. În cariera sa el a cucerit de 6 ori titlul în Serie A, de 2 ori Cupa și Supercupa Italiei, de două ori trofeul Uefa Champions League, iar în 2006 a câștigat titlul mondial alături de naționala țării sale.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Adevărul despre grăsimile saturate: de ce trebuie reduse și cu ce este corect să le înlocuim

Daniela ArnăutuGrăsimile saturate trebuie consumate cu moderație, însă adevărata problemă apare atunci când sunt înlocuite greșit. Specialiștii avertizează: în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect