9.1 C
Sibiu
marți, noiembrie 11, 2025

FCSB a transferat atacantul adversarei de mâine a lui Hermannstadt

Cele mai citite

Roș-albaștrii și-au asigurat serviciile unuia din cei mai buni fotbaliști ai adversarei de mâine a lui FC Hermannstadt, Academica Clinceni. Alexandru Buziuc a semnat cu FCSB și va evolua din sezonul următor la gruparea bucureșteană.
Alexandru Buziuc este noul jucător al lui FCSB. Atacantul de 26 de ani a fost printre favoriții lui Gigi Becali în această ediție, iar patronul roș-albaștrilor l-a adus la echipa sa. Buziuc a jucat 35 de partide în Liga I și a înscris de 5 ori. El este al treilea fotbalist pe care FCSB l-a transferat pentru campionatul viitor. Alexandru Buziuc se alătură lui Marius Briceag și Sergiu Buș. ”Mă bucur foarte mult că am ajuns la una dintre cele mai mare echipe din țară și consider că este un pas important în cariera mea. Îmi doresc foarte mult să pun umărul la îndeplinirea tuturor obiectivelor din sezonul următor. Știu că așteptările sunt mari aici și nivelul meu de pregătire trebuie să fie unul ridicat, astfel încât voi munci mai mult, pentru a demonstra că merit să joc la FCSB”, a declarat Alexandru Buziuc, pentru site-ul oficial al clubului.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

VIDEO: O femeie cu un bebeluș în brațe circula cu trotineta. Riscul de accident a fost imens

O femeie cu un bebeluş în braţe a fost filmată în timp ce se deplasa în trafic cu trotineta...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect