5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Astrid Fodor: “Va trece și perioada aceasta de campanie, lucrările vor înainta și atunci totul se va vedea în altă lumină”

Cele mai citite

Criza sanitară și cea economică au fost provocările majore cu care s-a confruntat administrația sibiană în acest an. Urmează campania electorală, care din nou va pune presiune pe primarul în funcție, Astrid Fodor. Ce soluții a găsit pentru susținerea sectorului cultural și turistic în contextul crizei globale, care este stadiul lucrărilor la Stadionul Municipal, ce șanse are Sibiul să devină un oraș care încurajează mobilitatea alternativă, cum sunt pregătite unitățile de învățământ pentru deschiderea noului an școlar și care sunt proiectele pe care și le propune candidatul Astrid Fodor în eventualitatea în care va câștiga un nou mandat, pe larg într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Sibiu 100%.

Ne apropiem de finele verii, o vară atipică, un Sibiu cu putine evenimente. Cum a decurs susținerea agendei culturale și sportive în perioada pandemiei?

Este un an greu pentru toată lumea: și pentru cetățeni, și pentru mediul economic, și pentru turism, dar și pentru viața culturală a orașului. Chiar și în contextul restricțiilor, am ținut să continuăm să susținem evenimentele selectate pe agenda culturală, agenda sport și cea a comunității și pentru tineret, dar adaptate și regândite pentru a respecta normele de protecție. Până acum am semnat deja contractele de finanțare pentru 30 de evenimente culturale, 14 evenimente sportive și 7 proiecte pe Agenda Comunității și de Tineret și continuăm să alocăm finanțări pe măsură ce operatorii redepun proiectele adaptate.
Unele evenimente s-au putut desfășura fără probleme fiind expoziții, sau proiecte editoriale sau producții de film. Altele, cum ar fi Festivalul Cântecele Munților sau Turul Ciclist s-au adaptat și s-au desfășurat într-un alt format. În august avem anunțate evenimente mari cum ar fi TIFF, Festivalul Internațional de Artă Stradală, două evenimente automobilistice mari, Maratonul Internațional Sibiu și un turneu de tenis. Deci, sibienii și turiștii au ce să facă în Sibiu. Nu va fi un an de dezvoltare a vieții culturale și sportive, dar vom asigura continuitatea evenimentelor tradiționale și vom oferi, în limita posibilului și legalului, evenimentele cu care publicul este obișnuit și cărora le duce dorul.

S-a vorbit foarte mult în anii trecuți despre o sală de conferințe și spectacole pentru Sibiu. Care este stadiul construcției ei?

Avansăm și cu acest proiect. În iunie am încheiat contractul pentru studiul de prefezabilitate și mă bucur că este pe mâini bune. Am contractat o firmă cu o largă experiență în astfel de proiecte la nivel mondial. S-au și apucat de treabă pentru că trebuie să predea acest studiu până în martie 2021. Săptămâna aceasta am avut prima întâlnire cu operatori culturali, arhitecți și reprezentanți ai mediului de afaceri, ca prim pas în cunoașterea așteptărilor reciproce privind colaborarea pe acest proiect. Mi-a plăcut mult că nu au venit cu un concept general, ci au subliniat că vor să gândească o clădire funcțională, sustenabilă, dar cu identitate proprie și cu un caracter care să se potrivească Sibiului. În această etapă vom continua să ne întâlnim cu operatorii culturali și cu toți cei interesați de acest proiect pentru că vreau să fie o clădire vie, utilă, dotată cu tehnologie de ultimă generație și cu care comunitatea să rezoneze.

Fiindcă am amintit mai devreme de sport – ce șanse sunt ca Sibiul sa devină un oraș bike friendly, cu cât mai multe piste de bicicleta?

Nu mai vorbim de șanse, vorbim deja de o certitudine. Proiectele noi pe care le-am inițiat se concentrează pe crearea de piste sigure, separate de calea de rulare a mașinilor. Coridorul care va uni cartierul Ștrand de parcul Sub Arini este deja în lucru, în stadiu avansat. Amenajarea malurilor Cibinului cu piste pentru biciclete este și aceasta în desfășurare, lucrându-se la proiectul tehnic. Și pe strada Podului vom crea piste sigure, strada fiind în lucru în prezent. Pe Calea Dumbrăvii avem de asemenea astfel de piste și tocmai ce am pornit achiziția pentru contractarea lucrărilor. Piste sigure vom crea și pe drumul care leagă cartierul Ștrand de Turnișor – pentru acesta avem deja contractul semnat pentru execuția lucrărilor.
Un proiect la care țin foarte mult este Sibiu Bike City prin care vom crea în oraș 44 de centre de închiriere a peste 500 de biciclete, acesta fiind doar începutul pentru că proiectul poate fi dezvoltat ulterior, dacă constatăm sistemul este utilizat și apreciat. În acest fel cred că încurajăm nu doar cu vorbe și marketing mobilitatea alternativă, ci la propriu. Chiar dacă nu ai în proprietate o bicicletă, o poți închiria și atunci nu mai avem nici o scuză să nu folosim acest mijloc de transport și să lăsăm mașina acasă. Acestea sunt toate inițiate și deci se vor realiza cu certitudine. Pentru următorii patru ani, am propus sibienilor bicicliști încă două proiecte majore: crearea a două trasee de ciclo-turism pe Dealul Gușteriței și continuarea amenajării malurilor Cibinului, pe sectoarele de capăt dinspre Cristian și respectiv Gușterița, care nu au fost incluse în această primă etapă. Noi am început deja lucrul la conceptul acestui proiect și sper să am ocazia să îl văd realizat. Prin urmare, Sibiu va deveni în scurt timp un oraș și mai friendly cu bicicliștii și cu mediul, în definitiv.

Vorbind despre proiecte mai vechi – care este stadiul reabilitării Stadionului Municipal?

Am promis sibienilor un stadion la standarde UEFA și îl vor avea. Mă bucur că pot anunța că procedura de achiziție parcurge ultimele formalități și, dacă nu se depun contestații, vom putea semna săptămâna viitoare contractul pentru ultima faza a proiectului de modernizare, cea mai importantă și amplă ca volum de lucrări. Cred că echipele noastre de fotbal și pasionații acestui sport vor fi mulțumiți.

Fiindcă am vorbit de fotbal – este finanțarea echipelor de fotbal o prioritate ?

Ca principiu general, sprijinim performanța. Da! Finanțarea fotbalului este o prioritate, mai ales că Sibiul are o echipă în Liga I Națională și în ultima perioadă a înregistrat victorii pe linie. Dar la fel de importantă este finanțarea baschetului, echipa sibiană având rezultate notabile. Sigur că toate sporturile sunt importante și vom continua să le sprijinim prin Agenda Sport, alocările urmând să fie pe măsura dimensiunilor evenimentului. La fel, vom continua să susținem și sportul pentru toți, acele evenimente care îi încurajează pe sibieni să practice sportul pentru sănătate. Agenda Sport este un instrument pe care l-am consolidat în acești ultimi ani, încercând să avem evenimente diverse și finanțări importante pentru sportul de performanță.

Ce le transmiteți sibienilor care reclamă în mediul online ”betonarea” unor spații verzi în cartierul Ștrand și în Piața Cluj?

Orice schimbare crează îngrijorare, dar eu îi asigur că rezultatul îi va mulțumi. Îi rog să aibă răbdare până văd rezultatul final care va fi, cred eu, mulțumitor. În parcul Piața Cluj nu am tăiat nici un arbore, iar la finalul lucrărilor vom amenaja și zonele verzi. Sigur că acum, în timpul lucrărilor, zona nu arată bine. Vorbim de lucrări care presupun șanțuri și săpături. Dar la final acest parc va fi mai mult decât o oază de liniște. Va fi și un spațiu apreciat de de sibienii de toate vârstele tocmai datorită noilor și diverselor dotări. Amenajăm noile alei pe amplasamentul celor vechi, deci nu luăm din spațiul verde.
În cazul cartierului Ștrand trebuie să menționez că vom ține cont de doleanțele majorității cetățenilor. Așa a și fost realizat proiectul. Marea problemă semnalată de locuitori este lipsa locurilor de parcare. Dar nu vom neglija nici zonele verzi ci le vom reconfigura și revigora. Nu poți să lucrezi ocolind corcodușii și gardul viu neîngrijit. Avem această experiență și cu celelalte 15 zone de blocuri pe care le-am finalizat în ultimii patru ani. Sibienii s-au îngrijorat la început, dar la final marea majoritate au fost mulțumiți. Va trece și perioada aceasta de campanie, lucrările vor înainta și atunci totul se va vedea în altă lumină. Știu că sibienii sunt echilibrați și vor ști să discearnă între problemele reale și cele inerente campaniei electorale. Eu una mă concentrez pe lucrări și proiecte pentru oraș și îi asigur pe sibieni că nu doresc reducerea spațiului verde în nici unul dintre proiectele noastre. Ba dimpotrivă! Amenajăm un parc de 6 hectare în zona Tilișca, includem în toate proiectele noastre de reabilitare a străzilor plantări de arbori și extinderi de zone verzi, în măsura spațiului disponibil. Am amenajat parcul Ștrand și am revigorat zonele verzi care înainte erau doar pământ gol. Sibiul verde este o prioritate a Primăriei și a mea personală. Iubesc natura și sunt conștientă de beneficiile pe care oazele de verdeață le aduc într-un mediu urban.

S-a vorbit foarte mult anul trecut despre trenul urban, ca soluție de mobilitate a cetățenilor. În ce fază se află acum acest proiect?

Nu doar am vorbit, noi am și început lucrul pe acest proiect care va asigura o nouă cale de transport între sud-estul orașului și vest, nord-vest. În aprilie 2019 am desfășurat împreună cu Banca Mondială o consultare publică referitor la prioritare ale Sibiului pentru următorii 10 ani, printre care a fost inclus și acest proiect. Am dorit să vedem cum este primit și privit de sibieni. A fost printre cele mai votate proiecte. Ca urmare, am inclus proiectul pe lista de proiecte prioritare pentru care vom cere fonduri europene și am transmis acest lucru Agenției de Dezvoltare Regională Centru.
La finalul lui 2019 am început o corespondență cu Ministerul Transporturilor și cel al Fondurilor Europene pentru a stabili modalitatea de utilizare a infrastructurii feroviare existente. Anul acesta am identificat proprietarii terenurilor pe care trece calea ferată industrială pe care o vom utiliza și vom contracta săptămâna viitoare serviciile de realizare a studiilor, analizei și documentației inițiale pentru pregătirea proiectului. Prin urmare, proiectul este demarat practic. Vom lucra în continuare pentru conturarea acestuia, în sensul depunerii lui pentru obținerea finanțării din fonduri nerambursabile în cadrul financiar 2021-2027.

În curând va începe scoala. Cum vedeți limitarea contagiunii în școli și grădinițe, având în vedere supraaglomerarea deja existentă în clase?

Noi am pregătit unitățile de învățământ. Le-am dotat cu termometre digitale pentru triajul elevilor, dozatoare de săpun în școlile în care nu erau instalate încă, iar serviciul de resort monitorizează în teren, la fiecare școală existența săpunului, a dezinfectantului de mâini și a prosoapelor de unică folosință. De asemenea, li se transmis managerilor unităților de învățământ să aibă în vedere ca, la reluarea cursurilor, igienizarea spațiilor să se facă mai des și, în acest sens, să se asigure că au materiale suficiente. Am alocat fondurile necesare și suntem deschiși să mai alocăm, dacă este nevoie.
Problema supraaglomerării claselor este mai veche și noi am tot corespondat cu Inspectoratul Școlar și conducerea unităților de învățământ să nu se mai accepte înscrieri peste capacitatea sălilor disponibile, respectându-se astfel legislația. Practic, copiii care locuiesc în zonă trebuie să aibă prioritate, iar restul, cei care se înscriu în baza vizei de reședință ar trebui selectați după criterii clare și transparente și să li se aprobe înscrierea doar în limita locurilor disponibile. Din păcate sunt școli în care nu se respectă această prevedere, iar alte școli au clase rămase libere pentru că nu s-a făcut redistribuirea, așa cum specifică legislația.
Dar nu ne-am limitat la simpla corespondență cu ISJ, care am constatat că este inutilă. Am luat măsuri concrete. Așa cum știți noi am început un amplu program de extindere a clădirilor unităților de învățământ, tocmai pentru a suplimenta spațiul disponibil în contextul în care, pe lângă copii din Sibiu, la unitățile de învățământ se înscriu elevi și din localitățile învecinate care nu dispun de infrastructură pentru educație. Au fost deja extinse școlile 18 și 13, școala Regina Maria și câteva grădinițe. Se lucrează la extinderea școlii Nicolae Iorga, iar extinderea școlii I. L. Caragiale este în procedură de achiziție. Dar nu le putem face peste noapte pentru a le avea gata până în septembrie.
Vom continua acest proiect și propun sibienilor pentru următorii patru ani construcția a 9 creșe cu 720 de locuri, construcția a 2 grădinițe și extinderea unora existente prin care vom crea 640 de locuri noi, extinderea școlilor Regele Ferdinand, nr. 4, Colegiul Octavian Goga, Liceul Ghibu și Colegiul Andrei Șaguna, creându-se câteva zeci de clase. Prin urmare, vom extinde infrastructura existentă, pentru a le asigura confortul necesar. În ceea ce privește reluarea cursurilor, așteptăm dispoziții legale clare pentru că deocamdată am citit doar câteva scenarii în presă, nimic concret. În funcție de ce se decide, vom vedea ce soluții găsim într-un timp atât de scurt.

Perioada pandemiei ne-a obligat pe cei mai mulți dintre noi sa rămânem acasă și sa ne repoziționăm în raport cu zonele unde locuim. Luați în calcul dezvoltarea unui centru de divertisment estival, de genul Aquapark?

Am vorbit de mai multă vreme de acest centru pentru sport și agrement, pentru că să știți că e mai mult decât un aqua park. Din păcate am pierdut ani de zile cu corespondențe cu ministere pentru cedarea sau schimbul de terenuri pentru zona Calea Poplăcii. Nu putem crea un proiect pe un teren care nu ne aparține. Între timp am identificat un alt teren, unul care este în proprietatea municipiului. Este vorba de zona Zăvoi, pe malul Cibinului. Aici vom realiza proiectul și am și pornit demersurile. Săptămâna viitoare vom semna contractul pentru realizarea PUZ-ului cu câștigătorul procedurii de achiziție, după ce contestația formulată de unul dintre ofertanți a fost respinsă.

Ce alte proiecte vă propuneți să realizați dacă veți obține un nou mandat?

În platforma mea și a Forumului Democrat al Germanilor am pus pe hârtie proiectele pe care le propunem, structurate pe capitole mari. Mobilitatea sibienilor este primul capitol și unul foarte important pentru a evita ca Sibiul să devină sufocat de trafic, la fel cum s-a întâmplat cu alte orașe dezvoltate. Aici avem proiecte pentru modernizarea transportului public, extinderea pistelor sigure pentru biciclete și crearea de noi conexiuni rutiere pentru a decongestiona arterele principale. La acest capitol, vreau să amintesc îmbunătățirea situației spațiilor de parcare. Pe lângă parcările de mare capacitate deja inițiate în Hipodrom III, Piața Gării, piața Cibin și piața Vasile Aaron, propunem implementarea sistemului de smartparking în cartierele aglomerate. Așa vom reuși să restrângem zonele dedicate parcărilor și atunci vom avea loc să facem mai multe spații verzi sau zone de joacă, agrement și odihnă, inclusiv în aceste cartiere în care spațiul este puțin oricum.
Educația este la fel de importantă pentru mine. Am planificat construcția de creșe pentru a crea peste 700 de locuri noi, satisfăcând astfel toate cererile primite din partea părinților. Extindem și grădinițele creând peste 600 de locuri noi. La fel, vom crea câteva zeci de săli noi în școli și licee. Vom continua și lucrările în cartiere și pe străzi, inclusiv în cartierul Terezian și Veterani, dar avem proiecte mari și pentru crearea de zone verzi și spații de agrement. Aici amintesc doar parcul Tilișca, zona de sport și agrement din Dealul Gușteriței și cea din Pădurea Dumbrava.
Avem proiecte pentru fiecare domeniu de interes pentru sibieni. Îi invit să citească toate proiectele pe care le propunem începând de săptămana viitoare pe site-ul forumulgermansibiu.ro Proiectele nu sunt inventate de noi, ci le-am gândit ținând cont de ceea ce chiar sibienii ne-au solicitat prin petiții sau idei pe care ni le-au transmis. Le răspundem astfel nu cu vorbe, ci cu proiecte concrete și sper că îmi vor acorda mie și colegilor mei din Forumul German oportunitatea de a le duce la bun sfârșit, ca primar și consilieri locali.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Modificări de trafic pentru evenimentele dedicate Zilei Naționale a României

În intervalul orar 09:30 – 10:30, traficul rutier pe Bulevardul Victoriei din Sibiu va fi închis pentru desfășurarea evenimentelor...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect