17 sibieni au fost confirmați cu COVID-19, în ultimele 24 de ore. Potrivit Prefecturii Sibiu, în județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent, au fost diagonisticate pozitiv, în urma testării SARS CoV-2, 1.072 persoane (dintre care 1007 adulți și 65 copii).
Până azi, au fost declarate vindecate și externate 648 de persoane, iar 69 au decedat.
Conform Prefecturii Sibiu, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv 17 persoane, acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă: 19 – 29 de ani – trei persoane; 30 – 39 de ani – două persoane; 40 – 49 de ani – cinci persoane; 50 – 59 de ani – patru persoane; 60 – 69 de ani – o persoană; 70 -79 de ani – o persoană; 80-89 de ani – o persoană.
„Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI are în monitorizare un număr de 704 de persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 58 de persoane în izolare la domiciliu. Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu oferă în continuare sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103. În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 83 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale”, arată reprezentanții Prefecturii Sibiu.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 41 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 98 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală, arată aceeași sursă.
De asemenea, ieri, 215 polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.
Cu această ocazie, au fost verificate 446 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse. În plus, au fost verificate 57 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 25 de mijloace de transport în comun.
„În cadrul acțiunilor, 16 persoane au fost avertizate în scris pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală”, conchid reprezentanții Prefecturii.