5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Amenzi de 4.500 de lei, aplicate într-o zi, în județul Sibiu, din cauza nerespectării măsurilor împotriva COVID-19

Cele mai citite

Ieri, 245 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă, în județul Sibiu.

 
Potrivit Prefecturii Sibiu, cu această ocazie, au fost verificate 736 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse. De asemenea, au fost verificate 47 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și șase mijloace de transport în comun.
„În cadrul acțiunilor au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale în valoare de 4.500 de lei, din care trei sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, o sancțiune contravențională pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea și o sancțiune contravențională la Legea nr. 61/1991, în context COVID-19”, spun reprezentanții Prefecturii Sibiu.
În plus, în urma verificărilor efectuate de DSVSA, în cadrul a nouă societăți, s-au aplicat două avertismente si o sancțiune contravențională în valoare de 10 000 lei pentru depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.
De asemenea, personalul Sectorului Poliției de Frontieră Aeroport Sibiu a efectuat, ieri, activități la o societate comercială din zona de plecări din incinta Aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic ( H.G. 476/2020 ). Potrivit aceleiași surse, au fost atenționate verbal șapte persoane cu privire la purtarea corectă a măștii de protecție.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Programul evenimentelor din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024 în Sibiu

Crăciunul pe Strada Turnului (Festival)Începe la 10:00 | Strada TurnuluiACS Alma Sibiu - Gloria Buzău (Sport)Începe la 10:00 |...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect