Cadrele didactice au parte, din 24 august, de cursuri televizate. „Teleșcoala profesorilor” va cuprinde 15 cursuri, ce vor fi prezentate la TVR2.
Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Televiziunea Română, organizează programul de formare pentru cadrele didactice – „TeleȘcoala profesorilor”.
Pe durata a 15 cursuri, cadrele didactice vor avea posibilitatea să parcurgă conținuturi cu privire la utilizarea platformelor educaționale pentru susținerea de lecții online. Potrivit MEC, tematica abordată vizează funcționalitățile puse la dispoziție, în mod gratuit, de către Google și Microsoft, respectiv platformele G Suite for Education și Microsoft Office 365.
Difuzarea cursurilor de formare se va realiza începând cu data de 24 august, de luni până vineri, în intervalul orar 9-9.30, cu reluare în aceeași zi, în intervalul orar 15-15.30, pe postul TVR2. De asemenea, aceste cursuri vor fi disponibile atât pe canalul de YouTube al Televiziunii Române, cât și pe cel al Ministerului Educației și Cercetării.
„Pentru că educația trebuie să continue în orice condiții, Ministerul Educației și Cercetării vine în sprijinul tuturor cadrelor didactice din România prin acest program de formare, un program complementar-suport, menit să susțină învățarea online atât de necesară în condițiile actuale”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației.
Programul de formare desfășurat între Ministerul Educației și Cercetării se înscrie în Strategia de dezvoltare a competențelor cadrelor didactice pentru învățarea online.