Amenzi în valoare de 2.000 de lei, aplicate de polițiștii sibieni din cauza nerespectării măsurilor împotriva coronavirusului

Cele mai citite

Ieri, 247 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.

Cu această ocazie, au fost verificate 436 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse. De asemenea, au fost verificate 68 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și patru mijloace de transport în comun.
„În cadrul acțiunilor au fost aplicate 21 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. În urma verificărilor efectuate de DSVSA, în cadrul a 11 societăți, au aplicat o sancțiune contravențională în valoare totală de 10000 lei pentru etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, precum și un avertisment”, au transmis reprezentanții Prefecturii Sibiu.
Tot ieri, personalul Sectorului Poliției de Frontieră Aeroport Sibiu a desfășurat activități de patrulare în zona Aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic. Astfel, au fost atenționate verbal cinci persoane cu privire la purtarea corectă a măștii de protecție.

spot_img
Ultimele știri

Record mondial la București: 20.000 de oameni au luat masa împreună, la „Masa care unește” – Totul pentru o cauză umanitară

Bucureștiul a intrat în Cartea Recordurilor, după ce 20.000 de oameni au luat parte, sâmbătă, 12 septembrie 2026, la...

Știri pe același subiect