7.9 C
Sibiu
duminică, noiembrie 9, 2025

FC Sevilla a învins Manchester United și va juca finala Europa League

Cele mai citite

Prima semifinală a Europa League a fost extrem de spectaculoasă. FC Sevilla și Manchester United au oferit un meci grozav, iar la capătul a peste 90 de minute, ibericii s-au impus cu 2-1.
FC Sevilla va juca a șasea finală din istoria echipei. Cea mai bună formației a secolului XXI în Europa League revine în ultimul act al competiției, după 5 trofee câștigate în numai 9 ani de zile, 2006, 2007, 2013, 2014 și 2015. Pentru aceasta, FC Sevilla a trebuit să treacă de Manchester United, câștigătoarea de acum trei ani. Spaniolii au câștigat 2-1, după un joc plin de ocazii și în care portartul învingătorilor a fost cel mai bun fotbalist al disputei. United a atacat încă de la început, Greenwood și Fernandes ratând ocazii bune în minutul 1. Nu au mai făcut la fel în minutul 7, Fernandes transformând o lovitură de la 11 metri și scorul era 1-0 pentru ”diavoli”. Englezii au continuat ofensiva, însă Fred  nu a putut face 2-0. Replica Sevillei a venit zece minute mai târziu, Ocampos având prima ocaziei pentru andaluzi. Suso a reușit egalarea la jumătatea reprizei, după o fază splendidă a echipei sale și un șut imparabil din 8 metri, lateral dreapta. După reușită, Manchester United a revenit în atac și și-a creat trei faze periculoase până la intrarea fotbaliștilor la cabine. Martial a fost primul, însă vîrful ”diavolilor” a ratat ținta din 25 de metri. Au urmat două șuturi de la distanță ale lui Rashford și Fernandes, Yassine Bounou respingând de fiecare dată și s-a intrat cu 1-1 la pauză.
Repriza secundă a început la fel ca prima, englezii atacând din start. Fernandes l-a lansat pe Greenwood, însă acesta nu a putut marca singur cu portarul Sevillei. Goalkeep-ul ibericilor și-a continuat seara fabuloasă, el respingând de două ori în fața lui Martial, prima oară la un șut din 5 metri, iar a doua oară într-un duel 1 la 1. Ratările lui United au fost pedepsite, Luke De Yong aducând victoria Sevillei în minutul 77, după o centrare a lui Jesus Navas, la care vîrful olandez i-a luat fața adversarului său și l-a executat pe portarul lui Manchester. S-a terminat 2-1, iar FC Sevilla este la a șasea finală de Europa League, în acest secol.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Revolter, concert aniversar la un deceniu de existență

Sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 19, trupa sibiană Revolter organizează, la un club cunoscut din Sibiu (strada Nicolae...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect