Peste 200 de polițiști și jandarmi au verificat respectarea măsurilor împotriva COVID-19

spot_img
Cele mai citite

Ieri, nu mai puțin de 210 polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.

Astfel, au fost verificate 833 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse. De asemenea, au fost verificate 38 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 26 de mijloace de transport în comun.
„În cadrul acțiunilor, au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, din care cinci pentru lipsa sau purtarea necorespunzătoare de către pasageri, a măștii de protecție, în mijlocul de transport pe toată durata călătoriei”, a explicat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Tot ieri, în urma verificărilor efectuate de DSVSA, în cadrul a șase societăți comerciale, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.400 lei pentru depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: 12 acuzații de mită! Un medic de la un spital din Sibiu ajunge în fața judecătorilor

Un medic în vârstă de 54 de ani, care a lucrat la Spitalul General C.F. Sibiu, actualul Spital Municipal...

Știri pe același subiect