11.3 C
Sibiu
vineri, noiembrie 7, 2025

Oierii vor fi despăgubiți, în urma pierderilor cauzate de pandemia COVID-19

Cele mai citite

Oierii din județul Sibiu vor primi despăgubiri, în urma pierderilor cauzate de pandemia COVID-19.

Potrivit lui Adrian Oros, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, despăgubirile vor fi alocate fiecărei ferme, iar hotărârea a fost luată după ce Ministerul a discutat cu asociațiile de oieri din țară.
„Vom aloca 40 de milioane de euro pentru a compensa pierderile cauzate de evoluția pandemiei. Aceste compensări vor fi în funcție de dimensiunea fermei, iar banii vor intra în contul fermierilor cât mai repede”, a declarat Adrian Oros, în cadrul unei conferințe de presă, la Sibiu.
Sumele vor alocate în funcție de numărul ovinelor. De exemplu, sibienii care au între 50 și 100 de oi vor primi 500 de euro, iar cei care au peste 500 de oi vor primi 2.500 de euro.
Banii vor intra în contul oierilor anul acesta.
Potrivit lui Oros, în județul Sibiu sunt aproximativ 660.000 de ovine.
 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Tehnologie și inovație pentru industria din România, aproape de Sibiu

De 10 ani la Brașov, tehnologie și inovație pentru industria din România. Demo Metal Brașov 2025. 11–13 noiembrie 2025...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect