0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Misiune inedită a pompierilor sibieni. Au salvat trei căței căzuți în subsolul unei clădiri

Cele mai citite

Trei căței care au căzut accidental, sâmbătă, într-un subsol al unei clădiri administrative de pe Calea Dumbrăvii din Sibiu au fost salvați de pompieri.

„Un apel venit pe numărul de urgență 112, din această după-amiază, anunța existența unor pui de câine care au căzut accidental într-un subsol al unei clădirii administrative situată pe Calea Dumbrăvii, în municipiul Sibiu. În cel mai scurt timp, pompierii militari sibieni au fost la fața locului pregătiți pentru gestionarea operativă a misiunii. S-a efectuat recunoașterea zonei, întrucât zgomotele făcute de cățeluși se auzeau dintr-un spațiu foarte adânc (peste 3 metri) și aproape imposibil de pătruns. După analiza amănunțită a eventualelor modalități de acces în locul respectiv pentru salvarea celor trei suflete, salvatorii au trecut la aplicarea acestora”, spune Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
„Un acces dificil care punea în pericol însăși salvatorii”, a mărturisit șeful forțelor, adjunctul comandantului de Detașament care, aflat în timpul liber, a socotit necesar să se afle lângă oamenii lui pentru a-i sprijinii.
„Misiunea a continuat în felul ei dificil însă finalul a compensat orele grele petrecute în culoarul strâmt, realizat de salvatori pentru a ajunge la cățeluși. Solidaritatea semnifică fiecare viață salvată iar pompierii militari sibieni sunt mereu pregătiți să vină în sprijinul comunității”, a conchis Voina.
 
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect