1.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Iohannis, despre deschiderea restaurantelor și a instituțiilor de cultură: „Cred că după ce am învățat cum să ne comportăm în pandemie, putem să facem acest pas”

Publicitate

Cele mai citite

Președintele Klaus Iohannis a spus că atât restaurantele, cât și teatrele, cinematografele și sălile de spectacole se vor putea redeschide de la 1 septembrie. Președintele a ținut să precizeze că „nu ne întoarcem la normalitate”, dar redeschiderea va fi posibilă cu condiții și reguli de funcționare speciale.

Klaus Iohannis a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă, despre importanța redeschiderii restaurantelor în interior, dar și despre reluarea activității în instituțiile de cultură din țară, în condiții de siguranță.
„Sunt două domenii în care consider că este important să se reia activitatea, atât cât se poate și acolo unde se poate, în condiții de siguranță. Primul sector este zona culturală: teatrele și cinematografele, sălile de spectacol în general, se vor putea deschide, probabil, începând cu 1 septembrie, în conditii speciale de siguranță. Vor trebui lăsate locuri între spectatori, va trebui ca toată lumea să poarte mască, trebuie respectate anumite condiții speciale care vor fi stabilite de specialiști. Cred că este important ca acolo unde condițiile permit, să se reia actul de cultură.
Ce am fi fără cultură?”, a spus președintele.
Al doilea sector unde se va relua activitatea, de la 1 septembrie, este HoReCa, urmând ca restaurantele să funcționeze și în interior, dar în anumite condiții.
„Vremea se răcește, terasele se vor putea folosi încă o vreme, dar după un timp nu va mai fi posibil. Consider că, după 1 septembrie, în anumite conditii, restaurantele se pot deschide în interior, ținând cont de reguli de distanțare, condiții sanitare și condițiile specifice din localitatea respectivă. Speciaștii vor stabili – probabil mâine – un prag, o cifră care descrie riscul de infectare, iar acolo unde acest prag va fi depășit, în plan local, prin decizia comisiei județene, se va restricționa funcționarea restaurantelor în interior”, a afirmat Klaus Iohannis.
Președintele a menționat că toate detaliile privind reluarea activității în restaurante și în instituțiile de cultură vor fi făcute cunoscute publicului larg, după ce vor fi stabilite în comisia specialiștilor.
„Cred că după ce am învățat cum să ne comportăm în pandemie, putem să facem acest pas. Evident, nu ne întoarcem la normalitate, funcționarea se va face în condiții speciale, cu reguli și norme speciale, dar acolo unde este posibil, consider că este bine să se reia funcționarea”, a mai spus președintele.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: O casă a fost cuprinsă de flăcări. Trei autospeciale de pompieri au intervenit

Pompierii din Miercurea Sibiului au intervenit, sâmbătă seara, în localitatea Poiana Sibiului pentru stingerea unui incendiu la o casă.Salvatorii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya