16.3 C
Sibiu
miercuri, mai 14, 2025

Parteneriat între Primăria Mediaș și CNAIR pentru construcția șoselei de centură a municipiului

Cele mai citite

Consilierii locali din Mediaș au aprobat, la cea mai recentă ședință, hotărârea privind încheierea unui parteneriat de implementare între municipiu și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru realizarea șoselei de centură a municipiului de pe Târnava Mare.

Potrivit documentației aprobate de consilierii locali medieșeni, viitoarea șosea de centură a orașului se desprinde din Drumul Național 14 la kilometrul 50+500 de metri, pe malul drept al râului Târnava Mare. În proiect au fost prevăzute două pasaje peste calea ferată, două poduri peste râul Târnava Mare și un viaduct. De asemenea, sunt proiectate două intersecții de nivel cu Drumul Național 14, două intersecții giratorii cu Drumul Național 14A și un drum local.
Din lungimea totală de 8,4 kilometri a șoselei de centură, podurile și pasajele însumează 1,1 kilometri. Odată cu realizarea șoselei de centură, spun inițiatorii proiectului, se vor rezolva problemele legate de suprapunerea rețelei stradale a municipiului Mediaș cu traseele drumurilor naționale pentru fluxurile de tranzit.
FOTO: Arhivă

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Grav accident cu ATV-ul în județul Sibiu. A intervenit elicopterul SMURD

Doi bărbați au fost răniți grav, miercuri după amiaza, după ce au intrat cu ATV-ul într-un copac în apropiere...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect