5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Rata finală de promovare la bacalaureat, în sesiunea august – septembrie, este de 34,1%

Cele mai citite

Rata finală de promovare, înregistrată în sesiunea august-septembrie, a examenului naţional de bacalaureat 2020, după soluţionarea contestaţiilor, este de 34,1%, în creştere cu aproape un procent, în raport cu sesiunea august-septembrie 2019 (33,4%), potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, transmis, sâmbătă, AGERPRES. Comparativ cu rata de promovare generată de rezultatele iniţiale (31,5%), se constată o majorare de 1,9%.

Prin urmare, 11.742 de candidaţi (cu 884 mai mulţi, faţă de prima afişare a rezultatelor) au promovat examenul în această sesiune. Dintre aceştia, 7.543 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 4.199 de candidaţi provin din promoţiile anterioare. Rata de succes pentru promoţia din anul şcolar 2019 – 2020 a crescut la 36,4% (de la 34% – înainte de contestaţii), în timp ce pentru promoţiile anterioare ponderea candidaţilor promovaţi este de 30,5% (27,8% înainte de soluţionarea contestaţiilor).
Au fost depuse 10.355 de contestaţii (12.482 în 2020), defalcate astfel: proba Limba şi literatura română – 2.664, proba Limba şi literatura maternă – 25, proba obligatorie a profilului – 4.072 şi proba la alegere a profilului şi specializării – 3.590. În cazul a 6.096 de lucrări, notele au fost modificate (prin creştere sau micşorare), a precizat Ministerul Educaţiei. S-au prezentat 34.462 de candidaţi din totalul celor 42.747 înscrişi. Un candidat a încheiat examenul cu media generală zece. Pentru sesiunea de toamnă a bacalaureatului, acest rezultat reprezintă o premieră. Candidatul face parte din promoţia curentă.
Din cauza unor fraude sau tentative de fraudă au fost eliminaţi 169 de candidaţi. Media minimă de promovare a examenului este şase, iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este cinci. Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi. Rezultatele finale au fost afişate sâmbătă, la ora 10,00, în centrele de examen şi pe pagina web dedicată. La fel ca în prima sesiune, rezultatele pot fi accesate în baza unui cod furnizat fiecărui candidat, datele personale fiind anonimizate, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD). (AGERPRES)

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Astăzi, 29 noiembrie 2024, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au marcat anticipat Ziua Națională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect