Triada MTB Avrig: 4 zile de spectacol

spot_img
Cele mai citite

Triada MTB Avrig a devenit deja una din competițiile tradiționale de deschidere a sezonului de mountain bike. Desfășurată de obicei în luna aprilie, întrecerea a fost amânată din cauza pandemiei globale de Coronavirus, organizatorii fiind nevoiți să schimbe data de desfășurare pentru luna septembrie. Astfel, în perioada 10-13 septembrie, cei mai buni sportivi din țară se vor întrece pentru medaliile puse în joc.
Clasamentele finale vor fi întocmite prin adunarea timpilor din cele 4 zile. Pe lângă competiția pe etape, întrecerea va avea în programul zilei de sâmbătă concursuri pentru copii, cadeți și juniori iar duminică, cei care nu au 4 zile la dispoziție, vor putea concura pe traseele de 68, 42 sau 22 de kilometri. Pe traseul de 22 de kilometrii va exista și o categorie Family, copil sub 14 ani însoțit de un părinți.
Și în acest an vor fi găzduite competiții din calendarul Federației Române de Ciclism. Sâmbătă va fi etapa a 3-a a Cupei Naționale de MTB pentru Copii, iar duminică va avea loc etapa a 3-a a Cupei Naționale de Mountain Bike Maraton.
Organizarea acestei competiții sportive va respecta regulile și recomandările sanitare în vigoare. Pe site-ul evenimentului a fost publicat un document cu toate informațiile necesare participanților și organizatorii speră ca participanți să-i ajute în respectarea regulilor pentru a avea o competiție în condiții sigure. Accesul în zona de start sosire va fi permis doar sportivilor și staff-ului acestora.
Traseul este următorul:
Ziua 1 – contratimp indiviual de 10.5 km, cu start la Mârșa din curtea firmei Metropolis și sosire sus pe Valea Avrigului.
Ziua 2 – traseu de 53  km cu start și sosire în Avrig la Palatul Brukenthal care îi va duce pe concurenți pe 2 muchii nordice ale Munților Făgăraș la peste 1.200m altitudine.
Ziua 3 – competiție de Cross Country Olimpic pe un circuit de 2.5 km amenajat în grădina Palatului Brukenthal și pe străzile din zona centrală a Avrigului. Tot aici se vor desfășura dimineața competițiile pentru copii.
Ziua 4 – traseu de 68 km cu start și sosire în Avrig la Palatul Brukenthal.
Înscrierile se mai pot face online pe www.triadamtb.ro până la data de 8 septembrie pentru competiția de 4 zile și pâna la data de 10 septembrie pentru competițiile de 1 zi.
Programul competițiilor:
Joi 10 SEPTEMBRIE 2020
15:00 – primul start Etapa 1 – Time Trial/XCT
18:00 – Festivitatea de premiere 
Vineri 11 SEPTEMBRIE 2020
11:00 – Start Etapa 2
14:30 – Festivitatea de premiere 
Sâmbătă 12 SEPTEMBRIE 2020
09:00 – 11:30 Competiții pentru copii (Cupa Națională)
12:00 – Start JuniorișiCadeți
13:30 – Start Etapa 3
16:00 – Festivitatea de premiere 
Duminică 13 SEPTEMBRIE 2020
10:00 – Start Family, Fun Masculin/Feminin
10:30 – Start Etapa 4 – XCM
10:30 – Start concursuri de 1 zi (XCP/XCM)
16:00 – Festivitatea de premiere
Triada MTB Avrigeste organizată de Scott ProCycling Romania, sub egida Federației Române de Ciclism. Evenimentul este sprijinit de Primăria orașului Avrig și co-finanțat de Consiliul Județean Sibiu. Palatul Brukenthal Avrig este și în acest an gazda zonei de start/sosire și a tuturor activităților din jurul acesteia. Mai multe detalii legate de înscrieri, program, trasee, clasamente etc. pot fi găsite pe site-ul www.triadamtb.ro și pe pagina de facebook a competiției.
 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

UDMR pierde rolul în acordarea cetățeniei maghiare în Transilvania. Ce trebuie să știe maghiarii din Sibiu

Fundația Eurotrans, înființată de UDMR, nu va mai gestiona dosarele pentru obținerea cetățeniei maghiare în Transilvania, după 11 ani...

Știri pe același subiect