Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a decis cum va desfășura cursurile în acest nou an. Scenariul propus de ULBS este cel hibrid, adică cursurile și seminariile se vor desfășura online, iar laboratoarele și alte activități practice cu prezență fizică la facultate.
Noul an universitar va începe în 28 septembrie. „Scenariul pe care Consiliul de Administrație al ULBS l-a adoptat este cel hibrid. Studenții vin din județe diferite. Scenariul hibrid presupune derularea cursurilor și seminariilor în versiune online, respectiv lucrările de laborator și activitățile practice față în față, cu respectarea măsurilor stabilite de autorități”, a spus Sorin Radu, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Acest scenariu presupune inclusiv deschiderea Bibliotecii Universității, ce a fost închisă încă de la primele semne de debut a pandemiei, în România. Potrivit conducerii ULBS, Biblioteca are spații generoase și permite un flux de studenți care să se desfășoare în condiții de siguranță.
Se redeschid căminele, la capacitate mai mică
În plus, se vor deschide căminele studențești, dar numărul celor cazați anul acesta va fi mai mic. În loc de 1.800 de locuri, ULBS a scos la concurs 1.326 în căminele studențești. Potrivit Ralucăi Sassu, prorector al Universității, vor fi camere cu doi sau maximum trei studenți. Când vor ieși din camere, obligatoriu, tinerii vor purta măști de protecție.
„Portul măștii este obligatoriu în cămin, mai puțin în camere. Personalul va fi instruit, avem materiale de igienizare, iar zonele de petrecere a timpului liber și agrement vor fi gestionate în conformitate cu ceea ce s-a stabilit de către autorități”, a explicat Raluca Sassu, prorector al ULBS.
Masă la pachet
Din 28 septembrie se va deschide și cantina ULBS. Studenții care nu vor să mănânce în incinta cantinei pot lua preparatele la pachet.
„Toate aceste măsuri au fost gândite și vor fi implementate după ce personalul care va deservi cantina, căminele studențești va trece printr-un proces de instruire. Sunt sigur că studenții noștri vor avea un comportament responsabil și vor respecta toate măsurile. Sunt optimist! În mod cert, după cum arată datele, e posibil ca și în Universitate să apară cazuri de COVID, dar sigur vom acționa în funcție de situație”, a conchis Sorin Radu.
Potrivit rectorului ULBS, scenariul hibrid este valabil pentru întreg anul universitar, cu precizarea că acesta se poate schimba, în funcție de evoluția pandemiei.