Simona Halep și-a trecut în palmares trofeul de la Foro Italico. Românca s-a impus în finala competiției de la Roma în fața Karolinei Pliskova. A fost 6-0, 2-1 pentru numărul II WTA contra numărului IV WTA, moment în care tenismena din Cehia a fost nevoită să abandoneze din cauza unor probleme medicale.
Simona Halep a câștigat pentru prima oară în carieră turneul WTA de la Roma. Jucătoarea născută în Constanța a avut 5 partide în capitala Italiei și s-a impus în toate, chiar dacă în două dintre ele oponentele sale nu au putut încheia meciul, Simona a fost la conducere în ele și juca mult mai bine. Halep a început turneul cu o victorie, 2-0 la seturi, contra italiencei Paolini. În optimi a urmat ucraineanca Yastremska, iar Halep s-a impus tot 2-0. Yuliya Putintseva din Kazahstan a fost adversara din sferturi. Simona a condus 6-2, 2-0, moment în care Putintseva nu a mai putut continua și Halep a acces în ”careul de ași al competiției”. În semifinale, Halep a pierdut singurul set la Roma, câștigând 2-1 contra lui Garbine Muguruza. Apoi, astăzi, în marea finală, Simona a câștigat rapid primul set, 6-0, și a condus 2-1, moment în care oponenta ei, Karolina Pliskova a trebuit să se retragă.