Doi metri cubi de lemne i-au adus unui bărbat o amendă de 1.000 de lei

Cele mai citite

Un bărbat a fost amendat cu 1.000 de lei după ce a fost prins cu doi metri cubi de lemne pentru care nu avea documente.

S-a întâmplat marți după amiaza, când polițiști din cadrul Posturilor de Poliție Tilișca și Poiana Sibiului au desfășurat activități specifice pe raza localităților din zona de competență în vederea prevenirii și combaterii activităților ilegale de tăiere, transport și valorificare a materialului lemnos.
„În cadrul acțiunii, în localitatea Rod, a fost oprit pentru control în trafic un tractor condus de un localnic, în vârstă de 33 de ani. În vehicul polițiștii au identificat material lemnos, mai exact 2 metri cubi de mesteacăn pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente de proveniență/aviz de însoțire a mărfii. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 1.000 de lei, în conformitate cu Legea 171/2010 pentru transport de material lemnos fără aviz de însoțire a mărfii. Materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodia Ocolului Silvic Valea Cibinului Săliște”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

spot_img
Ultimele știri

Psihoterapeut Adrian Bratu: „Pierderea iluziei jobului pe viață a declanșat o schimbare profundă în psihologia angajatului modern”

Numărul total de șomeri din România depășește jumătate de milion. Cea mai îngrijorătoare situație se înregistrează în rândul tinerilor...

Știri pe același subiect