3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Klaus Iohannis, după alegerile locale: „Victoria aparține, în primul rând, democrației românești”

Cele mai citite

Klaus Iohannis, președintele României, a declarat astăzi, la Palatul Cotroceni, că victoria de la alegerile locale aparține, în principal, dreptei.

„Vreau să subliniez de la bun început că ceea ce am văzut pe tot parcursul zilei de duminică, în majoritatea covârșitoare a secțiilor de vot, a reprezentat o mobilizare exemplară. Felicit autoritățile implicate și pe toți membrii birourilor electorale, care au făcut posibil ca alegătorii să își exprime opțiunile în condiții de maximă siguranță. Procesul de vot s-a desfășurat fără probleme majore și avem, iată, un exemplu că, atunci când autoritățile acționează cu răspundere, rezultatele se văd. (…) În urma scrutinului pentru locale, victoria aparține, în primul rând, democrației românești. Totodată, a fost și o victorie majoră a dreptei din România. S-a conturat, astfel, o nouă realitate politică, cea în care PNL, USR devin forțele schimbării în bine, iar PSD trece în opoziție, unul dintre cele mai slabe rezultate”, a declarat Iohannis.
Șeful statului a precizat că românii mai au un rol major pentru a încheia – spune Iohannis – valul de schimbare:
„Mai avem un pas pentru a încheia acest val de schimbare. Victoria de la locale trebuie confirmată la alegerile din decembrie, când majoritatea toxică ce a acaparat Parlamentul va putea fi oprită prin votul cetățenilor”.
 
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: A murit Gheorghe Vaida, antrenor de tenis de masă la Romgaz Mediaș

Antrenorul Gheorghe Vaida, care a descoperit-o pe multipla campioană Andreea Dragoman, a încetat din viață.Anunțul a fost făcut pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect