Doi pacienți din Sibiu au decedat, în ultimele 24 de ore, din cauza infecției cu Covid-19, anunță Prefectura Sibiu. Totodată, s-au raportat 42 de cazuri noi de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2, județul Sibiu ajungând, astfel, la un total de 2374 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus.
„În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 2374 de persoane (dintre care 2232 adulți și 142 copii). Până la data curentă au fost vindecate 1654 de persoane, iar 122 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv”, transmite Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Potrivit acesteia, ultimele două victime ale coronavirusului sunt un bărbat 74 de ani și o femeie 83 de ani, ambii având comorbidități.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv 42 persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă: 0 – 18 ani 2 persoane; 19 – 29 de ani 5 persoane; 30 – 39 de ani 11 persoane; 40 – 49 de ani 5 persoane; 50 – 59 de ani 3 persoane; 60 – 69 de ani 9 persoane; 70 – 79 de ani 1 persoană; 80 – 89 de ani 5 persoane; 90 – 99 de ani 1 persoană.
„Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 552 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 100 persoane în izolare la domiciliu”, mai transmit reprezentanții Prefecturii.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu oferă în continuare sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 76 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 41 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 109 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.