5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Klaus Iohannis: „Restricțiile sunt doar de moment, unele activități la care renunțăm acum pot fi recuperate”

Cele mai citite

După prezentarea noilor măsuri luate la nivel național, în contextul COVID, de către Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, și Raed Arafat, șeful DSU, Klaus Iohannis a precizat că „restricțiile sunt doar de moment”.

„Suntem într-o etapă dificilă, într-un așa-numit val doi al epidemiei de COVID-19, care se înregistrează și în majoritatea țărilor europene, și este imperativ să inversăm acest trend negativ. Dincolo de regulile preventive adoptate de autorități, sunt lucruri simple pe care le putem face fiecare dintre noi, precum purtatul măștii în public, indiferent că vorbim de spații închise sau nu. Este mult mai ușor să respectăm acum măsurile sanitare și să fim foarte precauți decât să regretăm mai târziu. Restricțiile sunt doar de moment, unele activități la care renunțăm acum pot fi recuperate. Însă viețile, și mai ales ale celor dragi nouă, nu le mai putem aduce înapoi. Totodată, sănătatea celor care se îmbolnăvesc de COVID-19, odată afectată, este mult mai greu de redobândit”, a scris Iohannis pe pagina oficială de Facebook.
Șeful statului a făcut apel, din nou, la respectarea măsurilor anti-COVID.
„Această etapă nu va trece de la sine. O vom putea depăși cu bine doar respectând cu strictețe regulile și încurajându-i pe toți cei din jurul nostru să facă la fel. Trebuie ca și cei mai reticenți dintre noi să conștientizeze gravitatea situației pentru că fără un efort colectiv va fi însă imposibil să reușim”, a mai scris Iohannis.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Retrasib și SGB-SMIT Group. Zece ani de performanță

Compania Retrasib, singurul producător de transformatoare de putere cu tensiuni de până la 400 kV  din România, a aniversat...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect