0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

840 de corpuri de iluminat cu LED, amplasate pe patru bulevarde din Sibiu

Cele mai citite

 

Patru bulevarde din Sibiu au iluminat nou, cu LED. Este vorba despre Șoseaua Alba Iulia, bulevardul Vasile Milea, bulevardul Corneliu Coposu și Calea Dumbrăvii (între B-dul Milea și Piața Aurel Vlaicu), ce au iluminat public nou, cu corpuri cu LED, mai eficiente ca luminozitate și mai economice din punct de vedere al costurilor, după cum anunță reprezentanții Primăriei Sibiu.

 

“Firma căreia Primăria i-a delegat gestiunea iluminatului public a finalizat prima investiție în cadrul acestui contract. Aceste bulevarde intens tranzitate au, acum, un iluminat mai bun, dar și mai economic datorită corpurilor de iluminat cu LED. Ceea ce doresc să subliniez este faptul că noile sisteme de iluminat au fost astfel gândite pentru a fi conectate la sistemul de comandă și control inteligent operat prin telegestiune ceea ce ne va permite monitorizarea lor în timp real. Bineînțeles că vom continua cu astfel de investiții și în anii următori”, a precizat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Această lucrare a presupus montarea a 840 de corpuri de iluminat cu LED, iar punctele de aprindere a iluminatului au fost scoase din posturile de transformare, astfel că întreținerea acestora nu mai depinde de societatea de electricitate pentru acționare și programare. Potrivit autorităților locale, pe aceste patru bulevarde, rețeaua de alimentare a iluminatului public a fost deja introdusă în canalizația subterană amenajată de Primăria Sibiu, eliberându-se astfel stâlpii de cabluri suspendate.
Primăria Sibiu a început un amplu proces de modernizare a iluminatului public din Sibiu, atât prin proiectele de reabilitare a străzilor și cartierelor, cât și prin contractul de delegare a gestiunii iluminatului public către o firmă specializată, semnat în luna februarie a acestui an. Acest contract presupune atât o mai mare eficiență în managementului iluminatului existent, cât și modernizarea acestuia și extinderea în anumite zone ale orașului.
Sibienii au la dispoziție un dispecerat non-stop pentru a sesiza problemele în funcționarea iluminatului public din municipiul Sibiu: 0751.586.462 adică 0751LUMINA, urmărind literele de pe tastatura telefonului. De asemenea, sesizările se pot transmite și pe e-mail la [email protected].
 
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect