5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

A început sezonul virozelor. Reguli simple pentru a ne proteja organismul

Cele mai citite

Sezonul rece aduce cu el diferite forme de viroze, de care, spun specialiștii, ne putem proteja urmând câteva sfaturi cu privire la alimentație, hidratare, mișcare și tratament. Specialiștii spun că foarte important este ca, în această perioadă, să nu mergem direct la cabinetul medicului de familie, ci, în primă fază, să îl contactăm telefonic.

Odată cu sosirea toamnei și-a făcut apariția și sezonul virozelor, care sunt mai frecvente în această perioadă decât decât gripa, despre care medicii spun că „este o viroză severă, dar rară”. „Din fericire, gripa nu este o afecțiune frecventă. La noi, în această perioadă sunt frecvente alte tipuri de viroză, cu care ne întâlnim inevitabil”, spune dr. Loredana Piloff, șef de lucrări la Facultatea de Medicină „Victor Papilian” din cadrul Universității „Lucian Blaga” și președintele Asociației Medicilor de Familie din Sibiu. Gripa are manifestari mai grave, simptomele debutează brusc, iar cele mai vulnerabile persoane sunt cele care au o boala cronică, explică medicul, care spune că trebuie avută o grijă deosebită la pacienții cu risc înalt: diabeticii, pacienții cu boli cronice pulmonare, cei cu patologii cardiovasculare, precum și cei cu deficit imunologic.
Dr. Piloff este de părere că, în acest an, „contextul este si mai dificil având în vedere această coexistență cu Covid-19”, motiv pentru care este necesară o mare atenție la stabilirea diagnosticului. Totodată, având în vedere situația delicată din ultima perioadă, dr. Loredana Piloff recomandă ca toți pacienții care prezintă simptome respiratorii să nu se prezinte direct la cabinetul medicului de familie, ci mai întâi să ia legătura telefonic cu acesta. „În contextul actual, orice pacient care are simptome respiratorii și febrile își va consulta telefonic medicul de familie, care îl va evalua și, în funcție de aspectele pe care le prezintă, va spune cum trebuie procedat pe mai departe”, explică dr. Loredana Piloff.
Cum ne protejăm de virozele de sezon
Pentru a ne proteja organismul de virozele de sezon, medicul sibian recomandă ca, în aceast perioadă, să urmăm o serie de reguli simple: o dietă corespunzătoare cu legume și fructe; o hidratare zilnică cu minimum 2,5 litri de lichide; asigurarea unei doze suficiente de vitamina C, Zinc și vitamina D.
„Este important acest aport de vitamine și minerale pentru că produce o stimulare a capacității de apărare a organismului. Un rol important o are vaccinarea antigripală, care este recomandată tuturor persoanelor, fiind o recomandare absolută pentru grupele de risc”, explică dr. Piloff. Potrivit acesteia, vaccinul antigripal este recomandat în jurul datei de 1 noiembrie, acesta fiind un „moment potrivit pentru a gândi o acoperire imunologică care să dureze până la vârful de cazuri estimat în lunile ianuarie-februarie. Altfel, riscăm să nu mai avem acoperire suficientă la momentul maxim al unei epidemii, dacă va fi prezentă”.
Totodată, pentru a evita infectarea, trebuie avuți în vedere mai mulți factori. „Condițiile sunt foarte clare pe trei linii: atenție la contactul cu bolnavi; imunoprofilaxie – alimentație, stil de viață sănătos (mișcare, aerisirea încăperilor, expunerea la soare, plimbări în aer liber, hidratarea corectă), vaccinarea antigripală; un tratamanet corect din primele momente de apariție a simpotmelor respiratorii”, mai explică dr. Loredana Piloff.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

VIDEO: A dat 6 milioane de euro pe o banană și a mâncat-o

Un bărbat care a cumpărat o operă de artă în valoare de 6 milioane de euro, constând într-o banană...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect