2.4 C
Sibiu
luni, aprilie 7, 2025

PNL Sibiu a depus listele de candidaturi la Parlamentul României. PSD Sibiu nu le-a definitivat

Cele mai citite

Filiala Sibiu a PNL a depus, miercuri, la Biroul Electoral Județean, listele de candidaturi la Parlamentul României. Lista de candidați a PNL Sibiu pentru Camera Deputaților este formată din Raluca Turcan, Christine Thellmann, Constantin Șovăială, Răzvan Pop, Cornel Macarie și Otilia Man, iar cea pentru Senat din Nicolae Neagu, Vlad Vasiu și Marcela Răulea.

 

„Numele tuturor colegilor mei prezenți pe aceste liste sunt expresia a două dintre marile noastre preocupări. În primul rând, aceea de a participa la dezvoltarea Sibiului prin cel mai concret, corect și eficient parteneriat posibil cu administrația locală. Viitorii noștri parlamentari știu că proiectele asumate de județul Sibiu, de președintele Daniela Cîmpean, sunt de un asemenea nivel încât parteneriatul cu autoritățile naționale este esențial. Am demonstrat deja cum vedem noi această colaborare- am făcut-o în cazul noului Spital Județean, al Centurii Sud, în cazul Centurii Mediaș. Pentru finalizarea tuturor acestora, dar și pentru susținerea altor proiecte de anvergură este nevoie de un Guvern responsabil , iar pentru un Guvern responsabil este nevoie de o majoritate parlamentară care să-și înțeleagă menirea. A doua mare preocupare a PNL Sibiu are legătură cu încrederea pe care această comunitate ne-a arătat-o la toate alegerile din ultimii ani. Răspunderea noastră este aceea de a nu mai permite niciunei forțe politice derapajele care au scos România în stradă în ultimii ani”, a declarat, miercuri, Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu și vicepremierul României.

Până acum, și USR PLUS a făcut publică listele de candidați pentru Parlamentul României la Sibiu. Candidații USR PLUS pentru Camera Deputaților sunt Dan Barna, Marius Vulcan, Ioan Plesciuc, Cristian Vîlcu, Daniela Ilie și Carmen Novac. Candidații USR PLUS pentru Senatul României sunt Claudiu Mureșan, Anca Mălaiu și Traian Belei.
PSD Sibiu nu a transmis lista oficială a candidaților pentru Parlamentul României, până la încheierea acestei ediții a ziarului. „Lista nu e încă finalizată și aprobată. O să trimitem comunicat sau organizam conferință de presă când va fi definitivă”, au transmis, pentru Sibiu 100%, reprezentanții PSD Sibiu.

Publicitate
Ultimele știri

Situație critică: 37% dintre adolescenți au consumat alcool în ultima lună

Un studiu recent al Organizației Salvați Copiii arată că tot mai mulți adolescenți consumă alcool, iar consecințele pot fi...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect