4.1 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Consilierii județeni și-au depus jurământul

Cele mai citite

32 de consilieri județeni, precum și președintele Daniela Cîmăean, au  depus jurământul în cadrul ceremoniei de constituire a Consiliului Județean Sibiu.

 
La eveniment au participat și viceprim-ministrul Raluca Turcan și prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu.
„Doamnelor și domnilor, sunteți reprezentanții sibienilor! Vi s-a dat o misiune și, dacă veți merge în Brădeni, la Săcădate, la Loamneș sau în oricare parte a acestui județ, veți primi confirmarea că misiunea este aceea de a face bine Sibiului si nu partidelor. Vă îndemn, deci, la construcție! Doamna Daniela Cîmpean a câștigat președinția și a făcut-o promovând proiecte, asumându-și investiții și cultivând dialogul. Vă invit să faceți, cu toții, aceleași lucruri! Trebuie să recunosc că mă bucură structura politică a acestui mandat al Consiliului Județean. Sunteți 19 consilieri PNL, 5 PSD, 5 FDGR, 4 USR. Dar mai important decât a fi liberali, pesediști, fedegeriști sau useriști este să fiți 33 de sibieni!”, a declarat Turcan.
Conform prevederilor Codului Administrativ, ședința pentru ceremonia de constituire  a fost condusă de cel mai în vârstă consilier județean, respectiv de Pavel Bichicean (PSD), ajutat de doi dintre cei mai tineri consilieri județeni: Mircea Nicolae Frățilă și Alexandru Ștefan Boboia, ambii de la PNL.
Consilierii județeni au depus jurământul având mâna stângă pe Constituție sau pe Biblie, rostind următorul text: „Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Sibiu. Așa să îmi ajute Dumnezeu!”, cu precizarea că formula religioasă de încheiere respectă libertatea convingerilor religioase, jurământul putând fi depus și fără formula religioasă. Jurământul a fost semnat, în două exemplare, de fiecare ales județean. Un exemplar al jurământului se păstrează la dosarul de constituire, iar al doilea se înmânează consilierului județean ales. La final, președintele Daniela Cîmpean a depus jurământul în fața consilierilor județeni.
Următoarea reuniune a consilierilor județeni va avea loc săptămâna viitoare, marți, 27 octombrie, ora 15, în cadrul unei ședințe extraordinare pentru alegerea celor doi vicepreședinți și pentru stabilirea componenței comisiilor de specialitate ale Consiliului Județean Sibiu.
 
 
Consilieri județeni
Mandat 2020 – 2024
 
1 Aldea Adrian PNL
2 Barac Laura – Ionela PSD
3 Bichicean Pavel PSD
4 Boboia Alexandru – Ștefan PNL
5 Cermonea Daniel – Ioan PSD
6 Cernea Nicolae PNL
7 Cibu Deaconu Ruxandra USR PLUS
8 Echert Adrian USR PLUS
9 Frățilă Mircea – Nicolae PNL
10 Gunesch Friedrich FDGR
11 Isaicu Maria – Valeria PNL
12 Luca Marcel – Constantin PNL
13 Mălaiu Anca – Nicoleta USR PLUS
14 Man Otilia PNL
15 Manta – Klemens Christine FDGR
16 Mircea Mihai PNL
17 Moraraș Dana – Maria PSD
18 Mureșan Claudiu – Marinel USR PLUS
19 Popa Florin – Adrian PNL
20 Popescu Grigore PNL
21 Porr Paul – Jürgen FDGR
22 Răulea Marcela – Maria PNL
23 Sima Maria – Simona PNL
24 Sorici Gheorghe Silvian PNL
25 Spătari Ovidiu – Nicolae PNL
26 Sterp Vingărzan Gheorghe PNL
27 Tiriba Aurel PNL
28 Tischer Gabriel FDGR
29 Trif Bogdan Gheorghe PSD
30 Troancă Ilie PNL
31 Ungar Beatrice FDGR
32 Vasiu Vlad – Alexandru PNL

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Pericol extrem de Valea Oltului. Cad stânci de pe versanți, un TIR a fost lovit

UPDATE: "În urma fenomenelor meteorologice din această perioadă mai pot avea loc alunecări de pietre, arbori sau grohotiș în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect