Directorul Spitalului Municipal din Mediaş, Gheorghe Nicorici, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că speră ca de marţi să poată caza pacienţii COVID-19 în salonul ATI destinat lor, care deja este amenajat, după ce constructorii vor finaliza lucrările la lift, astfel încât să se poată da autorizaţia de funcţionare a ascensorului, apoi avizul Direcţiei de Sănătate Publică.
„Clădirea în care vor fi paturile pentru pacienţii COVID, 20 de paturi, în cadrul cărora vor fi şi paturile de ATI, este amenajată, urmând ultimul lucru care se face, sunt lucrări la lift. Se lucrează şi acum, sâmbătă, duminică, constructorul a promis că luni dimineaţa, liftul va fi funcţional, urmând ca după aceea, de marţi să poată fi cazaţi pacienţi acolo”, a explicat directorul Gheorghe Nicorici.
Nicorici a mai precizat că atât el personal, cât şi medicii din Spitalul Municipal din Mediaş au făcut tot ce a fost posibil ca să-l salveze pe bărbatul de 65 de ani, infectat cu cu virusul SARS CoV-2, care a decedat.
AICI găsiți detalii despre pacientul care a decedat vineri din cauza infecției cu coronavirus.