Comisia Europeană a trimis vineri avize motivate României, Bulgariei, Croaţiei şi Ciprului pentru că nu au transpus pe deplin în legislaţia naţională reglementările UE privind întărirea prezumţiei de nevinovăţie şi dreptul de a fi prezent la proces în procedurile penale, informează un comunicat al CE, potrivit Agerpres.
Directiva 343/2016 este unul dintre elementele cheie ale cadrului legal al UE privind standardele minime comune pentru un proces corect, având menirea de a asigura că drepturile suspecţilor şi persoanelor puse sub acuzare sunt respectate. Directiva întăreşte încrederea statelor membre în sistemele de justiţie din celelalte ţări, facilitând astfel recunoaşterea reciprocă a deciziilor în chestiuni penale, potrivit comunicatului CE. Comisia consideră că măsurile de transpunere în legislaţia naţională notificate de România, Bulgaria, Croaţia, Cipru şi România reprezintă doar o transpunere parţială a directivei şi că unele prevederi lipsesc.
Executivul comunitar a identificat neajunsuri legate de referirile publice la vinovăţie, de exemplu atunci când autorităţile publice se referă la o persoană ca fiind vinovată în declaraţii publice, precum şi la existenţa unor măsuri adecvate care pot fi luate în caz că acest lucru se întâmplă. De asemenea, există deficienţe legate de modul în care suspecţii şi inculpaţii sunt prezentaţi la tribunal, folosind mijloace de constrângere fizică, şi legate de dreptul de a fi prezenţi la proces.
CE a trimis scrisori de punere în întârziere celor patru state membre în mai 2018. Vineri, executivul comunitar le-a trimis celor patru ţări avize motivate, dându-le termen două luni pentru a lua măsurile adecvate de transpunere. În caz contrar, cele patru ţări ar putea fi date în judecată la Curtea de Justiţie a UE. Pe de altă parte, Comisia a închis vineri procedurile de infringement deschise împotriva Greciei, Luxemburgului, Slovaciei şi Suediei, pentru că aceste ţări au adoptat reguli naţionale care transpun pe deplin directiva.