Cea de-a treisprezecea cursă din circuitul mondial de Formula 1 se va disputa la Imola. Locație ce va rămâne pentru totdeauna în memoria fanilor automobilismului sportiv de pretutindeni drept locul unde a murit cel mai mare pilot din istoria Formulei 1, Ayrton Senna. În 1994, cel mai bun pilot al acelei perioade suferea un accident fatal la Imola, iar piloții și fanii nu l-au uitat de atunci, Senna fiind apreciat de toți pentru modul spectaculos de pilotaj.
În 2020, Imola va fi locul unde se va disputa o nouă etapă din competiție, Gtand Prix-ul Italiei având loc pe circuitul Autodromului Internațional Enzo Dino Ferrari. Înaintea primelor antrenamente, pilotul francez al echipei Alpha Tauri Honda, Pierre Gasly a ținut să-i ofere un omagiu pilotului său favorit. ”Tribut pentru Ayrton în acest week-end. Îmi amintesc de unul din idolii mei cu această cască specială. Legendele nu vor fi uitate niciodată”, a scris Gasly pe contul său de twitter. Tributul lui Gasly pentru Senna înseamnă faptul că va concura având o cască cu fața idolului său, cu steagul Braziliei și culoarea aurului verde.