Un bărbat a fost aproape de moarte, luni, în Viișoara, pompierii din Dumbrăveni intervenind de urgență pentru salvarea acestuia după ce s-a răsturnat cu tractorul.
Salvatorii din cadrul Punctului de Lucru Dumbrăveni al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu au intervenit de urgență luni dimineața cu un echipaj de descarcerare în comuna Viișoara, județul Mureș, unde o persoană a fost surprinsă sub un tractor răsturnat într-o zonă de pădure.
La fața locului pompierii militari au reușit să scoată bărbatul de aproximativ 50 de ani de sub tractor, iar un echipaj al Serviciului de Ambulanță din Sighișoara cu medic i-a acordat îngrijiri medicale și l-a transportat la spital, conștient cu fractură membru superior.
FOTO – ISU Sibiu