Managerul Spitalului Județean: „Avem de-a face cu o transmitere comunitară, distanțarea socială este primordială ”

spot_img
Cele mai citite

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, dr. Liliana Coldea, a transmis astăzi un mesaj sibienilor, în contextul în care rata de infectare cu Covid-19 în rândul populației din județul Sibiu este în creștere.

Conf. univ. dr. Liliana Codea a precizat că avem de-a face cu o transmitere comunitară, distanțarea socială fiind primordială. De asemenea, a oferit și o serie de recomandări sibienilor, pe care îi îndeamnă ca la orice simptom Covid-19 să contacteze medicul de familie.
„Este foarte important să respectăm măsurile de protecție, chiar dacă pentru unele persoane sunt greu de respectat. Avem de a face cu o transmitere comunitară, nu știm de unde ne putem infecta, tocmai de aceea distanțarea socială este primordială. Evitați locurile aglomerate și întâlnirile cu prietenii, cunoștințe; purtați corect masca de protecție, astfel încât să acopere gura și nasul, atât în interior cât și în exterior; purtați mănuși când mergeți la cumpărături. La orice simptom suspect contactați medicul de familie și respectați întocmai indicațiile pe care le primiți – izolare la domiciliu, testare, etc”, a scris managerul SCJU într-o postare pe Facebook.
Totodată, a enumerat situațiile în care o persoană se consideră contact direct cu un pacient confirmat pozitiv cu Covid-19. Potrivit managerului SCJU Sibiu, contact direct este: „- Persoană care locuiește în aceeași gospodărie cu o persoană confirmată cu COVID-19; – Persoană care a avut contact fizic direct cu un caz confirmat cu COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);- Persoană care a avut contact direct neprotejat cu secreții infecțioase ale unui caz confirmat cu COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănușă); – Persoană care a avut contact faţă în faţă cu un caz confirmat cu COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minim 15 minute; – Persoană care s-a aflat în aceeași încăpere (ex. sala de clasă, sală de ședințe, sală de așteptare din spital) cu un caz confirmat cu COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m”. 
Dr. Liliana Coldea a făcut recomandări și cu privire la prioritizarea testării pentru COVID-19.
„1. Persoane simptomatice, inclusiv personal medico-sanitar și auxiliar, conform definiției de caz (Caz suspect: orice persoană cu infecție respiratorie acută – debut brusc cu cel puțin unul din următoarele simptome: tuse, febră, dificultate în respirație – scurtarea respirației -sau orice persoană cu pneumonie, bronhopneumonie +/- pleurezie sau orice persoană cu infecție respiratorie acută severă (SARI) – febră sau istoric de febră și tuse și dificultate în respirație – scurtarea respirației – și care necesită spitalizare peste noapte); 2. Contacți apropiaţi simptomatici ai cazurilor confirmate; Sănătate multă tuturor!”, a mai scris managerul SCJU Sibiu.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

VIDEO: Ansamblul Mândre Plaiuri Boicene a încheiat turneul din America cu un spectacol plin de emoție și tradiții românești

Tinerii artiști din comuna Boița, județul Sibiu, au încheiat turneul din Statele Unite ale Americii cu un spectacol de...

Știri pe același subiect