7.2 C
Sibiu
sâmbătă, octombrie 26, 2024

eveniment

Şedinţă de guvern: Suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii şi Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025, pe agendă

Publicitate

Cele mai citite

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii pentru plata contribuţiei voluntare a României în cadrul răspunsului mondial la pandemia de coronavirus pentru identificarea unui vaccin împotriva COVID-19, precum şi Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021 – 2025.
Potrivit unui comunicat, Executivul are pe agendă un memorandum privind acordarea unui ajutor de stat individual de restructurare Societăţii Comerciale ”Compania naţională de transporturi aeriene române – TAROM ” SA, în vederea restabilirii viabilităţii companiei pe termen lung, precum şi o informare privind stadiul pregătirii şi organizării alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor.
Pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului figurează două proiecte de ordonanţă, una referitoare la modificarea Ordonanţei 4/2019 privind reorganizarea sistemului naţional de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine şi monitorizarea, controlul şi raportarea preţurilor de piaţă ale carcaselor şi ale animalelor vii, iar alta de modificare a legii privind vânzarea şi cumpărarea terenurilor agricole situate în extravilan şi a legii privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.
Printre proiectele de hotărâri de guvern care urmează să fie discutate la şedinţă se numără: aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Extinderea infrastructurii portului Calafat (km 795) şi sistematizarea dispozitivului feroviar al portului – etapa I”, aprobarea măsurilor privind nivelul de siguranţă şi securitate în funcţionarea Sistemului electroenergetic naţional şi realizarea stocurilor de siguranţă de combustibili şi volum de apă din lacurile de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2020 – 31 martie 2021.
Totodată, Guvernul mai aprobă şi proiectele de hotărâre privind bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 pentru Compania Naţională a Uraniului SA, normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit protecţie internaţională sau un drept de şedere în România şi a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene.
Executivul mai are în vedere şi proiectul de hotărâre prin care se transmite dreptul de administrare pentru o parte din imobilul Ministerului Afacerilor Interne – Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” între unităţi subordonate ale MAI în vederea construirii unui spital de urgenţă, care să asigure cerinţele de calitate a actului medical.
Alte proiecte de hotărâre aflate pe agendă se referă la cheltuielile pentru proiectul de investiţii „Modernizare radare FPS-117” şi la aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată în cazul lucrării de utilitate publică de interes naţional „Perdele forestiere de protecţie a Autostrăzii A2, judeţul Călăraşi”, precum şi la bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2020 al Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională” SA.
De asemenea, Guvernul are în vedere şi unele eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi. Tot în şedinţă, Guvernul ar putea adopta joi şi hotărârea referitoare la decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) prin care se stabileşte portul obligatoriu al măştii de protecţie în localităţile din judeţele unde rata infectării cu noul coronavirus depăşeşte 1,5 la mia de locuitori. (AGERPRES)

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Încotro, FC Hermannstadt? Sibienii pierd și cu Dinamo iar viitorul sună foarte rău

FC Hermannstadt continuă evoluțiile slabe, sibienii fiind învinși sâmbătă seara clar, scor 0-2, de Dinamo.Sibienii au fost la un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya