Zeci de persoane nu au ținut cont de măsurile în vigoare, în contextul pandemiei, și s-au ales cu amenzi usturătoare.
„În cursul zilei de 14 noiembrie, în jurul orei 11,00, în curtea unui imobil din localitatea Scoreiu, polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au depistat 37 de persoane care participau la un eveniment privat (cununie)”, a explicat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Potrivit acesteia, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale din I.P.J. Sibiu, persoanele în cauză au fost identificate și sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 26.250 de lei pentru participarea la activități în spațiul privat pentru care au fost instituite restricții, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020.