Polițiștii sibieni au dat amenzi de 43.000 de lei într-o singură zi, în județul Sibiu, pentru nerespectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea Covid-19.
„Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19, la activităţile de verificare participând 167 de forţe ale poliției și poliției locale.”, transmit reprezentanții Prefecturii.
Potrivit acestora, au fost verificate 2.465 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse. De asemenea, au fost verificate 89 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 288 de mijloace de transport, din care 141 de mijloace de transport public în comun.
În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 232 de sancțiuni contravenționale în valoare de 43.000 de lei.
179 de sancțiuni în valoare de 15.250 de lei au fost date pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție. Dintre acestea, 15 au fost aplicate în mijloacele de transport în comun (4 conducători auto și 11 pasageri).
Alte 37 de sancțiuni în valoare de 26.250 de lei au fost aplicate persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul privat pentru care au fost instituite restricții.
De asemenea, 16 sancțiuni în valoare de 1.500 de lei au fost date pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea.
„Sancțiunile pentru pentru participarea la activități în spațiul privat pentru care au fost instituite restricții au fost aplicate unui grup de 37 de persoane care, în cursul zilei de 14 noiembrie, în jurul orei 11,00, în curtea unui imobil din localitatea Scoreiu, au fost depistate participând la un eveniment privat”, transmite Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Polițiștii locali sibieni au verificat 130 de persoane și au avertizat în scris 4 persoane pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv purtarea măștii.
Tot în cursul zilei de 14 noiembrie, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu, în zone aglomerate, piețe și stații de autobuz din municipiile Sibiu și Mediaș. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe raza stațiunilor montane Păltiniș și Bâlea. „În urma desfășurării acțiunilor au fost aplicate 19 avertismente scrise și 6 amenzi în valoare de 3.300 lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală”, precizează Andreea Ștefan.
Tot ieri, un bărbat în vârstă de 26 de ani, întors de curând din Franța, a fost depistat de jandarmii sibieni în zona centrului comercial din Șelimbăr. „Tânărul din județul Sibiu a fost identificat de jandarmii sibieni pe raza localității Șelimbăr, în jurul orei 13:00, întrucât nu purta masca de protecție. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta figura ca persoană carantinată la adresa de domiciliu începând cu data de 8 noiembrie, când a revenit în țară din Franța. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 3000 de lei, pentru nerespectarea măsurii de carantină”, explică Ștefan.
Și reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au efectuat 2 controale în locurile aglomerate din municipiul Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecţie împotriva Covid-19. S-au identificat 2 nereguli privind nerespectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii noului Coronavirus și s-au aplicat 2 avertismente.
De asemenea, echipaje de pompieri militari din cadrul subunităților au continuat desfășurarea pe raza județului Sibiu a acțiunilor de informare a cetățenilor cu privire la măsurile impuse și transmiterea acestora prin intermediul sistemului audio.
Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale. De asemenea 2 polițiști de frontieră au efectuat o acțiune pe raza Mun. Sibiu fiind verificate 116 persoane aflate în carantină și 98 persoane aflate în izolare.
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu au desfășurat începând cu ziua de vineri acțiuni de informare și verificare a agenților economici cu privire la măsurile restrictive impuse.