2.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Zeci de percheziții la sediile Delgaz Grid. Și Sibiul e pe listă

Cele mai citite

 

Polițiștii de investigare a criminalității economice din Inspectoratul de Poliție Județean Alba efectuează 87 de percheziții, în 20 de județe, printre care și Sibiul, și municipiul București, la sediile unei societăți de distribuție de gaze. Sunt investigate posibile fapte de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, este vorba despre Delgaz Grid.

Astăzi, 18 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 87 de percheziții în județele Alba (6), Arad (1), Bacău (4), Bihor (1), Bistrița Năsăud (3), Botoșani (4), Caraș Severin (4), Cluj (7), Harghita (3), Hunedoara (5), Iași (6), Maramureș (4), Mureș (15), Neamț (4), Sălaj (2), Satu Mare (1), Sibiu (6), Suceava (3), Timiș (4), Vaslui (2) și în municipiul București (2), la sediul unei societăți comerciale care are ca și obiect principal de activitate distribuția combustibililor gazoși, prin conducte, precum și la punctele de lucru ale acesteia.
Din cercetări a rezultat că, în perioada 2018 – 2019, la nivelul unuia dintre centrele de operațiuni ale societății, ar fi fost modificate fișe de defect, raportându-se un număr mai mare de defecte cu pierderi de gaze naturale. Astfel, ar fi crescut, în mod artificial, consumul tehnologic la nivelul societății, care ar fi fost transmis, lunar, către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și ar fi fost acceptat la stabilirea tarifelor de distribuție a gazelor naturale, impactul valorii totale fiind de 10,4% .

„Prin transmiterea acestor date, societatea de distribuție a gazului ar fi indus în eroare instituția care reglementează activitatea în acest domeniu, iar acest lucru ar fi condus la stabilirea unor tarife eronate de distribuție a gazelor naturale. Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, în acest moment procedural fiind începută urmărirea penală in rem”, arată IPJ Alba.

La percheziții participă 261 polițiști, din județele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Cluj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și municipiul București.
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

„NĂSCUT ÎN ’90” sărbătorește un deceniu de succes pe scena teatrului sibian

Cel mai longeviv spectacol al companiei independente Bis Teatru din Sibiu, NĂSCUT ÎN '90, împlinește zece ani de la...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect