0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Infrastructura de apă și canalizare din județul Sibiu, modernizată printr-un proiect în valoare de 174 milioane de euro

Cele mai citite

 

Infrastructura de apă și canalizare din Sibiu va fi modernizată printr-un proiect în valoare de 174 milioane de euro.  Apă Canal Sibiu SA, alături de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Asociația de Apă Sibiu” și de membrii acesteia, a semnat, în 25 noiembrie, la sediul Primăriei Municipiului Sibiu, Acordul prealabil de măsuri ce precede Contractul de finanțare a „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov”.

Conform noului proiect, valoarea investițiilor realizate cu sprijin european este de 175 de milioane de euro fără TVA, având o valoare finanțabilă de circa 190 milioane euro (valoare care include creșteri din cauza inflației sau a prețurilor unitare), majoritatea sumei fiind destinată reabilitării si extinderii sistemelor de alimentare cu apă potabilă.

“Semnarea acestui Acord Prealabil reprezintă garanția pe care cei 290.000 de sibieni și brașoveni o primesc pentru încă un proiect cu finanțare europeană care, iată, se apropie de concretizare. Apa curentă este o prioritate pentru creșterea standardului de viață, o nevoie care nu poate aștepta! De aceea am făcut vizite în toată țara pentru a înțelege unde sunt blocajele și pentru a găsi soluții, pentru că ele există atunci când avem voință politică și colaborare între autoritățile centrale, cele județene și la nivel local. Împreună cu echipa Ministerului Fondurilor Europene am început deja să revenim acolo unde am promis, pentru a ne asigura că nu există întârzieri. Fondurile europene reprezintă astăzi singura resursă sigură și disponibilă imediat pentru dezvoltarea României. Mă bucur să văd că în ultimul an mergem deja pe un drum ireversibil”, a spus Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene.

La nivelul ariei de operare din județele Sibiu și Brașov, 46 de localități din 24 de unități administrativ teritoriale vor beneficia de ample lucrări de extindere și modernizare a infrastructurii care vor aduce o creștere a calității vieții pentru aproximativ 290.000 de locuitori și vor crea noi baze ale dezvoltării economice și sociale în zonele de implementare.Pentru municipiul Sibiu, sunt prevăzute lucrări în valoare de 68,83 milioane de Euro din care vor fi asigurate extinderi și reabilitări de rețele apă potabilă și colectoare de canalizare, reabilitarea aducțiunilor din sursele Gura Râului și Sadu, îmbunătățirea tratabilității Uzinei de apă ”Dumbrava”, modernizarea Laboratorului central de analize apă, precum și îmbunătățiri ale proceselor Stației de epurare Mohu, unde va fi extinsă treapta mecanică de reținere a deșeurilor și construită o instalație de uscare a nămolului tehnologic. Practic, este vorba de cea mai mare investiție în infrastructura de apă și canalizare a Sibiului, ce va genera o creștere a nivelului calitativ al serviciilor din municipiu si localitatile limitrofe.

“Beneficiarul acestei finanțări este Societatea Apă Canal din Sibiu, în cadrul căreia Municipiul Sibiu este acționar în proporție de 99,9 %. Din valoarea totală a proiectului de aproape 175 de milioane de euro, aproximativ 70 de milioane de euro vor fi investiți în municipiul Sibiu. Eu sunt foarte încrezătoare în ceea ce privește derularea acestui contract, având în vedere că Societatea Apă Canal are multă experiență în gestionarea proiectelor cu fonduri europene, atât din punct de vedere al managementului, cât și din punct de vedere executiv. Societatea Apă Canal a gestionat contracte cu fonduri europene atât în perioada de pre-aderare când a implementat din fonduri ISPA un contract de aproape 37 de milioane de euro, iar în perioada post-aderare a gestionat un contract de peste 100 de milioane de euro în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu”, a precizat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Ce investiții se vor face în județul Sibiu
La nivelul județului Sibiu, noul program investițional va permite alimentarea cu apă a zece noi localități (Miercurea Sibiului, Dobârca, Apoldu de Sus, Roșia, Daia, Nou, Cașolț, Cisnădioara, Săcădate și Ruși), canalizarea din comuna Poplaca va deveni funcțională prin construirea unui colector de transport apă uzată până în Sibiu, iar în orașul Miercurea Sibiului vor fi construite rețele noi de apa potabilă si de canalizare precum și o stație de epurare ape uzate. Acestora li se adaugă construirea de noi aducțiuni – cele mai importante fiind Sibiu – Tilișca și Sibiu – Șura Mare – Slimnic – Ruși, reabilitarea de uzine de tratare și stații de epurare, a rezervoarelor de înmagazinare a apei potabile, a rețelelor de apă și canalizare, obiective ce vor asigura buna funcționare întregii infrastructuri de gestionare a apei în localitățile unde activitatea este asigurată de către operatorul regional Apă Canal Sibiu SA.
Valoarea totală a lucrărilor pentru județul Sibiu este de 129,36 milioane de euro.

„Acordul semnat astăzi între Ministerul Fondurilor Europene și societatea Apă Canal Sibiu pentru implementarea Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov reprezintă un pas înainte pentru o Românie normală, în care prin fiecare proiect care se implementează crește calitatea vieții locuitorilor, creează premisele unei dezvoltări economice sustenabile, dar contribuie și la sporirea calității mediului înconjurător. Printr-o colaborare strânsă, transparentă, dar și prin răspunsul ferm al Guvernului României la problemele din teritoriu, județul Sibiu beneficiază încă o dată de o investiție importantă”, a spus Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.

În județul Brașov se are în vedere realizarea de rețele pentru apă potabilă în localitățile: Voila, Dridif, Ludișor, Voievodeni, Mândra, Toderița, Recea, Berivoi, Dejani și Gura Văii. Municipiul Făgăraș va beneficia de reabilitarea aducțiunii Pojorta, iar Stația de epurare va fi modernizată și adusă la standardele actuale vizând protecția mediului. De asemenea, vor fi construite și reabilitate rezervoare de înmagazinare apă potabilă, stații de pompare apă potabilă și apă uzată, stații de clorinare etc, toate pentru a asigura cadrul necesar unui serviciu continuu și de calitate.
Valoarea investițiilor pentru localitățile din județul Brașov, aflate în aria de operare a Apă Canal Sibiu SA, este de 44,66 milioane euro.
“Este un moment deosebit pentru Apă Canal Sibiu. Demarăm procedurile de semnare ale unui Contract de finanțare cu Ministerul Fondurilor Europene, în vederea implementării celui mai ambițios program de investiții în infrastructura apă – canal din ultimii 30 de ani. Este o realizare a operatorului regional, dar mai ales a comunităților pe care le deservim sau pe care le vom deservi în urma derulării acestor investiții, comunități care astfel vor beneficia de servicii de alimentare cu apă potabilă și canalizare la nivel calitativ european. Apă Canal Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu au o preocupare permanentă în dezvoltarea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, dovedită prin numeroasele investiții derulate în acest domeniu, finanțate din fonduri proprii sau fonduri atrase de la Comunitatea Europeană”, a explicat Vasile Maier, directorul general al SC Apă Canal SA.
Documentul, semnat de Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, de directorul general al Apă Canal Sibiu SA, Vasile Maier Bondrea, și de președintele Asociației de Dezvoltare Intracomunitară ”Asociația de Apă Sibiu”, Corina Bokor, stabilește ultimii pași rămași în accesarea noilor fonduri destinate dezvoltării infrastructurii de apă și canalizare din aria de operare a Apă Canal Sibiu SA, precum și data încheierii contractului de finanțare, respectiv 30 decembrie 2020.
Alături de semnatari, la eveniment au participat Raluca Turcan, viceprim-ministrul României, Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, și Astrid Cora Fodor, primarul municipiului Sibiu.

“Astăzi, am semnat aici, la Sibiu, documentul premergător pentru al doilea mare proiect pe rețeaua de apă-canal pentru județul Sibiu și, de asemenea, pentru o parte din localitățile județului Brașov. Valoarea este una impresionantă, dacă stăm să ne gândim la sumele pe care le-am atras pentru implementarea acestor programe. Primul program a fost semnat la Mediaș – 145 milioane de euro, aproximativ 100 000 beneficiari. Astăzi, la al doilea proiect, avem: 175 milioane de euro, 290 000 de beneficiari. Deblocarea acestor contracte de apa și canal face parte dintr-un amplu efort pe care guvernul nostru l-a făcut de inițiere, dezvoltare și deblocare de proiecte de dezvoltare pentru Romania”, a precizat și Raluca Turcan, vicepremierul României.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect