5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Meciul dintre Viitorul și Hermannstadt, amânat din cauza cazurilor de Covid de la echipa sibiană

Cele mai citite

Meciul dintre FC Viitorul Constanța – FC Hermannstadt, programat inițial pentru a se desfășura duminică, 6 decembrie, a fost amânat din cauza infectărilor cu Covid-19 depistate la echipa sibiană. Reprezentanții clubului sibian au anunțat, astăzi, că 10 fotbaliști și 5 membri ai staff-ului au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus.

„LPF a luat această decizie având în vedere depistarea unui număr foarte mare de persoane testate pozitiv în rândul echipei oaspete (10 jucători și cinci persoane din staff-ul tehnic) la testarea din 2 decembrie 2020”, transmite LPF într-un comunicat de presă.
În conformitate cu prevederile Principiilor de desfășurare a competiției aferente sezonului 2020-2021, LPF a decis amânarea meciului și reprogramarea acestuia la o dată ce va fi stabilită ulterior, în acord cu opțiunea deținătorului de drepturi media.
„Totodată, s-a avut în vedere declanșarea unei anchete epidemiologice de către DSP, însoțită de decizia de izolare a celorlalți șase jucători considerați contacți, având în vedere faptul că la momentul respectiv alți patru jucători se aflau în perioada de izolare, iar doi jucători se află în perioada de recuperare după accidentări grave”, mai transmite LPF.
15 persoane confirmate pozitiv cu Covid-19

Astăzi, reprezentanții FC Hermannstadt au anunțat că, la ultimele testări COVID-19 efectuate în conformitate cu protocolul sanitar în vigoare, au fost depistate 15 persoane pozitive, din care 10 fotbaliști și 5 membri ai staff-ului A.F.C.Hermannstadt.
„Clubul nostru a informat LPF și DSP Sibiu cu privire la această situație epidemiologică. De asemenea, printr-o documentație întocmită de dl Dănuț Perjă, managerul sportiv al echipei, am solicitat Ligii Profesioniste de Fotbal ca următorul meci din deplasare cu Viitorul Constanța să fie reprogramat. Cel mai probabil, în cursul acestei zile vom primi un răspuns în acest sens”, a transmis clubul sibian pe pagina oficială de Facebook.
În prezent, atât fotbaliștii și membrii staffului FCH depistați pozitiv, se află în izolare și au început tratamentul recomandat de specialiștii DSP.
Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Modificări de trafic pentru evenimentele dedicate Zilei Naționale a României

În intervalul orar 09:30 – 10:30, traficul rutier pe Bulevardul Victoriei din Sibiu va fi închis pentru desfășurarea evenimentelor...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect