Peste 100 de elevi de gimnaziu din Laslea fac cursuri în format 3D, cu ajutorul Asociației Casa Naturii. Începând cu luna noiembrie a acestui an, orele online de matematică, educație tehnologică, ecologică, biologie și chimie ale elevilor sunt susținute prin pachete educaționale complementare care conțin manuale 3D, hărți interactive, videoclipuri și jocuri.
Proiectul este ușor scalabil, spun reprezentanții asociației, care își propune să implementeze, împreună cu profesorii, folosirea metodelor interactive și la celelalte materii, indiferent de domeniu. În primă fază, predarea cu instrumente 3D în cazul științelor exacte ajută copiii să înțeleagă mai bine aplicabilitatea în viața de zi cu zi a noțiunilor pe care le discută la școală.
„Cu ajutorul manualului 3D, la ora despre cavitatea bucală, copiii de la clasa a VII-a au putut face ușor distincția dintre esofag și trahee. Acum înțeleg de ce se îneacă atunci când „înghit pe al doilea gât”, așa cum mi-a spus una dintre eleve în timpul orei”, spune Carmen, profesoară de biologie, despre impactul pe care îl au aceste resurse.
Proiectul de îmbunătățire a orelor online pentru copiii din Laslea are sprijinul Școlii Gimnaziale din sat și este posibil cu ajutorul programului Start ONG.
Inovarea metodelor de predare
Instrumentele digitale nu sunt o noutate pentru copiii beneficiari ai programelor asociației. Încă de dinainte ca școala să se desfășoare online, elevii au avut parte de ore de matematică predate cu softuri educaționale în laboratoarele de informatică, de dotarea laboratoarelor cu calculatoare, prin donații, de folosirea e-readerelor la clubul de lectură.
„Tehnologia este adusă în prim plan pentru a inova metodele de predare și a răspunde nevoilor generațiilor actuale de elevi. Digitalizarea educației este unul dintre mijloacele esențiale pentru atingerea unei educații de calitate, proces care va trebui să continue și după întoarcerea copiilor în clase. Totodată, modul în care școala online este gândită este foarte important, cu atât mai mult în mediul rural, unde riscul de regres al copiilor este mai mare. De aceea, Asociația Casa Naturii a însoțit atât elevii cât și profesorii de la școala locală în trecerea la învățarea online. Scopul final este ca, prin educația online de calitate, copiii să aibă acces la resurse care îi susțin să devină viitorii tineri cu gândire autonomă și inițiativă, lideri ai comunităților lor”, transmit reprezentanții Asociației.
Casa Naturii este un ONG activ în mediul rural, a cărui misiune este să sprijine tinerii să devină liderii satelor lor prin programe educaționale care încurajează gândirea critică, inițiativa, munca în echipă.